Ponta se laudă cu autostrăzi pe care doar le-a inaugurat, nu le-a şi construit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a prezentat o sinteză în care arată că premierul Ponta a făcut 293 de kilometri de autostradă. Dar mai multe tronsoane au fost doar date în folosinţă, nu construite, pe timpul mandatului său.

Potrivit unui document guvernamental privind numărul de kilometri de autostradă din România, premierul Victor Ponta ar fi făcut 293 de kilometri, mult mai mulţi decât toţi prim-miniştrii precedenţi.

La prezentarea materialului, purtătorul de cuvânt al Executivului a admis, însă, că sunt kilometri daţi în funcţiune, nu construiţi în mandatul Ponta.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că premierului Ponta i s-a prezentat un raport privind stadiul construcţiei de autostrăzi în România în ultimii 25 de ani, structurat pe fiecare mandat de guvernare.

O statistică „de curiozitate“

S-a prezentat un material în ceea ce priveşte numărul kilometrilor de autostradă care au fost construţi în perioada celor 25 de ani, din 1989 şi până acum, pe fiecare an în parte şi pe fiecare guvernare în parte“, a spus ministrul Muncii.

Întrebată de jurnalişti care este scopul pentru care a fost elaborată o astfel de retrospectivă a construcţiei de autostrăzi, Rovana Plumb a răspuns că a fost vorba de curiozitate.

Foarte mulţi dintre noi am fost curioşi – dacă vreţi, mă iau pe mine ca exemplu – ce s-a făcut până acum, din 1989, ca infrastructură în România“, a spus Rovana Plumb.

Întrebat însă imediat câţi kilometri au fost construiţi din 1990 şi până în prezent, ministrul nu a putut răspunde şi s-a apropiat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, pentru a se uita în hârtiile cu cifre ale acestuia.

Cifrele au fost prezentate, pe scurt, de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, care a afirmat iniţial că cifrele reflectă kilometri de autostradă construiţi în mandatele respective.

Autostrăzile, premier cu premier

Din 1990 şi până acum, s-au făcut 97 (kilometri de autostradă-n.r.), în mandatul lui Adrian Năstase, apoi în mandatul Tăriceanu s-au făcut aproximativ 69, în mandatul Boc aproximativ 140, iar în mandatul Ponta s-au făcut 293“, a spus Corneliu Calotă.

Văzând însă reacţia jurnaliştilor la prezentarea acestor cifre (unii chiar au râs de ele), oficialul guvernamental a revenit, spunând că este vorba de kilometri de autostradă daţi în funcţiune, nu construiţi efectiv, în mandatele acestor premieri.

Ministrul Muncii a replicat, la rândul său, spunând că „şi în mandatul domnului Boc, tot aşa, s-au dat în funcţiune ce s-a făcut... ce s-a început“.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a intervenit din nou, explicând că investiţiile în tronsoanele de autostradă nu pot fi construite „de pe o lună pe alta“.

"Big Brother-ul bancar" se amână

Tot în şedinţa de marţi a Executivului a fost adoptată şi Ordonanţa care introduce obligaţia firmelor de a utiliza case de marcat dotate cu jurnal electronic şi conectate la ANAF.

Normativul nu mai prevede şi înfiinţarea unei baze de date a administraţiei fiscale cu operaţiunile bancare ale contribuabillior, conform ministrului Rovana Plumb.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Finanţelor anunţa că actualul Cod de procedură fiscală va fi modificat astfel încât comunicarea de către bănci a rulajelor şi soldurilor conturilor să fie efectuată în mod automat, şi nu doar la cerere, aşa cum este reglementat în prezent.

Proiectul stabilea că instituţiile de credit au obligaţia să transmită lunar, în mod automat, organelor fiscale din cadrul ANAF toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite