Ponta încurcă Electrica cu Transelectrica şi listarea cu cercetarea

Ponta încurcă Electrica cu Transelectrica şi listarea cu cercetarea

Electrica alimentează cu energie nordul Munteniei şi Transilvania  FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat că banii proveniţi din listarea a 51% din acţiunile Electrica, sumă care s-ar putea ridica la 500 de milioane de euro, rămân la dispoziţia companiei pentru realizarea interconexiunilor energetice cu Republica Moldova, şeful Guvernului încurcând Electrica cu Transelectrica, aceasta din urmă fiind compania care se ocupă de realizarea infrastructurii energetice în cauză.

„Am decis ca resursele financiare pe care le vom obţine în urma IPO (oferta publică iniţială-n.r.) nu vor fi incluse direct în buget, aşa cum desigur şi-ar dori majoritatea membrilor Cabinetului, ci le vom lăsa în companie pentru a le investi în infrastructura care conexează România cu Moldova“, a spus Ponta, în cadrul unui discurs despre securitatea în regiunea Mării Negre, potrivit Mediafax.
 
În opinia lui, aceasta este una dintre deciziile politice pe care Guvernul le poate lua, iar o asemenea sumă, pe care o estimează a fi undeva la jumătate de miliard de euro, şi-ar dori-o şi ministrul Cercetării, şi ministrul Educaţiei, şi ministrul Sănătăţii. „Toată lumea şi-ar dori să utilizeze o asemenea sumă, o cerinţă legitimă, de altfel, dar noi am luat o decizie politică, şi anume de a lăsa aceşti bani companiei, cu scopul de a îşi dezvolta infrastructura energetică“, a mai afirmat primul-ministru, potrivit sursei citate.
 
Cum stau proiectele cu Republica Moldova
 
Problema este că Electrica nu are nicio legătură cu realizarea infrastructurii spre Basarabia, de aceste proiecte ocupându-se Transelectrica, care este operatorul sistemului naţional de transport al energiei. 
 
La finele lunii noiembrie, Transelectrica anunţa că a finalizat lucrările la linia aeriană de interconexiune a sistemelor energetice între România şi Republica Moldova pe segmentul Falciu-Goteşti, prin aceasta putându-se exporta până la 90 MW de energie la finalul lucrărilor de pe partea basarabeană.
 
Un alt proiect comun este linia de 400 kV Suceava-Bălţi, cu o lungime de 115 kilometri, investiţia necesitând 61 de milioane de euro. Acest proiect este blocat de aproape un deceniu, din cauză că partea moldoveană nu îşi permite realizarea lucrărilor.
 
Spre comparaţie, Electrica deţine o filială de furnizare a energiei şi trei de distribuţie. Acestea din urmă alimentează nordul Munteniei şi Transilvania, distribuţia de electricitate din Moldova aparţinând, însă, grupului german E.ON, care a cumpărat această unitate de la Electrica în anul 2005.
 
Mai mult, Electrica nici nu poate să se ocupe de transportul energiei din prisma directivelor europene, aşa numitul unbundling, care interzice transportatorilor de energie şi gaze să aibă legături cu producătorii şi distribuitorii. Singurul transportator de energie din ţară este Transelectrica, în vreme ce distribuitori sunt mai mulţi.
 
Dacă e ofertă publică iniţială, acţionarul nu ia banii
 
Guvernul a decis listarea a 51% din Electrica, atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, pe modelul Romgaz. Aceasta va fi cea mai mare ofertă derulată de către o companie românească, pachetul de acţiuni ce urmează a fi vândut fiind evaluat la 400 de milioane de euro, potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Administrare şi Privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie. 
 
Pe de o parte, aceasta este o ofertă publică iniţială derulat[ printr-o majorare de capital, nu o vânzare a titlurilor deţinute de către stat, astfel că Guvernul nu poate prelua sumele ce se vor strânge din listare, banii rămânând automat în companie în cazul acestor operaţiuni.
 
Pe de altă parte, din punct de vedere tehnic, ministerele Cercetării şi Sănătaţii nu pot prelua banii, din moment ce acţionarul Electrica este Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei. Singurul mod prin care sumele strânse din listare ar fi putut ajunge în aceste domenii era dacă banii ajungeau la bugetul de stat şi, de aici, ar fi fost redistribuiţi printr-o rectificare de buget.

Mai puteţi citi:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările