Ponta dă înapoi cu acciza suplimentară de 7 eurocenţi: „Vom discuta la 1 iulie, la rectificarea bugetară“. Blaga: „Guvernul să nu inventeze noi taxe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carburanţii s-au scumpit de la 1 ianuarie şi fără acciza suplimentară de 7 eurocenţi  FOTO: Mediafax
Carburanţii s-au scumpit de la 1 ianuarie şi fără acciza suplimentară de 7 eurocenţi  FOTO: Mediafax

Premierul Victor Ponta dă înapoi în privinţa accizei suplimentare la carburanţi: întrebat fiind dacă discuţiile cu delegaţia FMI vor privi şi măsuri de compensare a fondurilor care urmau să intre la buget din acciza suplimentară la carburanţi, Ponta a negat.

„Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru şi vedem dacă suntem pe plus, pe minus faţă de ceea ce avem prognozat şi după 1 iulie, aşa cum se face de fapt în fiecare an“, a spus Ponta.

El a arătat că abia atunci se va putea veni cu măsuri de rectificare pozitivă sau negativă, după caz.

„Putem să venim cu măsuri de rectificare pozitivă, negativă, dar până la 1 iulie nici dacă am vrea nu putem. Plus că nu ştim cum stăm - sunt evaluări care trebuie confirmate pe primul semestru apropo de încasări, de cheltuieli publice. Deci nu asta discutăm“, a spus Ponta.

Într-o declaraţie din 12 ianuarie, premierul Victor Ponta afirma că acciza la carburanţi va trebui majorată din luna aprilie, deoarece amânarea acestei creşteri va afecta negativ bugetul, Guvernul va fi obligat să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuţiei de asigurări sociale.

PDL nu vrea taxe suplimentare

Pe de altă parte, PDL cere premierului ca în discuţiile cu Fondul „să nu încerce să se încadreze în deficit inventând taxe şi impozite“, potrivit lui Vasile Blaga,  preşedintele partidului.

Întrebat dacă PDL va cere să se întâlnească cu delegaţia FMI, Blaga a spus: „O să cerem. Ei de abia mâine (marţi - n.r.) vin în România, dar de astăzi o să cerem PSD, PNL, lui Victor Ponta, ca premier al României, ca în demersurile, în discuţiile pe care le are şi le va avea cu FMI să nu încerce, ca şi pe parcursul anului trecut, să se încadreze în deficitul cerut de FMI, inventând taxe şi impozite, ci, dimpotrivă, luând măsuri de creştere economică, de reducere a evaziunii fiscale“.

Blaga a adăugat că Guvernul poate să renunţe şi la taxa de 7 eurocenţi la combustibil, având în vedere că preţurile au crescut chiar dacă această taxă nu a intrat încă în vigoare şi că toate lucrurile se scumpesc în România.

Scutire de impozit pe profitul reinvestit

Ponta a mai declarat că scutirea de impozit a profitului reinvestit reprezintă unul dintre obiectivele realizabile în 2014, în contextul în care anul trecut economia a performat bine, iar guvernul vrea să stimuleze industria privată.

Întrebat dacă propunerea PNL de scutire de impozit pe profitul reinvestit are şanse, Ponta a replicat: „Are foarte mari, pentru că lucrurile au mers bine în 2013“.

„Am stat bine şi cu creşterea economică şi cu deficitul şi cu absorbţia de fonduri europene şi atunci evident că în 2014 putem să continuăm măsurile de stimulare pe de o parte a echilibrelor sociale la pensii la salarii, pe de altă parte pentru industria privată. Creşterea exporturilor şi creşterea producţiei industriale au fost foarte importante şi suntem pe acelaşi trend crescător. Evident că ne putem permite când lucrurile merg bine să mergem cu asemenea măsuri în continuare“, a spus Ponta.

El a precizat că şi investiţiile au crescut în 2013.

„Deci, da, scutirea de impozit a profitului reinvestit e unul din obiectivele realizabile“, a subliniat premierul.

CAS redus

El a precizat că scăderea CAS va intra în vigoare de la 1 iulie, aşa cum s-a stabilit.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

O misiune a Fondului Monetar Internţional (FMI) va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Mai puteţi citi: 

Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.

Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.

Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?

UPDATE VIDEO Băsescu, despre acciza de 7 cenţi numai la benzină: Voi continua discuţiile cu premierul. Poate vom găsi o soluţie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la Cotroceni, că îl aşteaptă pe premierul Victor Ponta să se întoarcă în ţară pentru a relua discuţiile despre acciza de 7 cenţi pe combustibil. Şeful statului ar putea promulga bugetul de stat dacă ajunge la un acord cu premierul.

Ponta: Acciza de şapte cenţi, aplicată numai la benzină. L-am informat şi pe Traian Băsescu.Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, se află la Bruxelles, unde discută cu reprezentanţii Comisiei Europene amânarea, cu trei luni, a introducerii accizei suplimentare la motorină. În schimb, acciza de şapte eurocenţi rămâne să fie aplicată la benzină.

Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.

Băsescu spune că i-a propus lui Ponta să introducă acciza suplimentară pe carburanţi în iunie, dacă nu se închide bugetul, dar premierul nu a acceptat. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că, la întâlnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta să nu introducă acciza de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi de la 1 ianuarie, dar dacă nu se închide bugetul să o introducă din iunie, însă acesta nu a vrut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite