Podul Vidin-Calafat are nevoie de reparaţii la doar un an de la inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar un an şi trei luni de la inaugurarea podului Vidin-Calafat de peste Dunăre, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a trebuit să fie înlocuită în întregime, a declarat Vladimir Andreev, directorul companiei mixte care gestionează podul, transmite BTA.

Potrivit lui Andreev, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a fost complet înlocuită până la mijlocul lunii septembrie, în timp ce în direcţia opusă suprafaţa de asfalt a fost doar parţial reparată. Lucrările de reparaţii sunt efectuate de firma spaniolă FCC, care a fost responsabilă şi de construcţia podului, în condiţiile în care acestea sunt cuprinse în garanţie, potrivit Agerpres. 

Iniţial FCC a început doar o înlocuire parţială a suprafeţei de asfalt însă ulterior a decis să înlocuiască în întregime stratul de asfalt.

Vladimir Andreev nu a putut spune când vor fi terminate lucrările deoarece constructorul nu a fixat încă un termen-limită. De asemenea, nu este clar care este compania care va controla calitatea lucrărilor de reparaţii deoarece contractul iniţial de supraveghere a expirat în momentul dării în folosinţă a podului. 

Cu toate acestea, Andreev a subliniat că lucrările care se derulează în prezent nu afectează traficul deoarece poate fi folosită o parte a podului.

Podul de la Calafat-Vidin, cel de-al doilea pod de trecere peste Dunăre între România şi Bulgaria, are o lungime de aproximativ 2 kilometri, 4 benzi rutiere (două pe fiecare sens), o linie simplă de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. De la darea sa în folosinţă, podul a fost utilizat de 650.000 de vehicule.

Valoarea investiţiei pentru podul mixt Calafat-Vidin, în cazul României, a fost de 27.538.471,88 euro, sursa de finanţare fiind asigurată de Comisia Europeană, cu fonduri nerambursabile (75%) şi de Guvernul României, cu fonduri de la bugetul de stat (25%).


Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite