Planul lui Teodorovici pentru relansarea industriei auto din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici Foto Facebook/ Teodorovici
Eugen Teodorovici Foto Facebook/ Teodorovici

Fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, intenţionează să propună autorităţilor un plan de redresare a industriei auto din România, precizând că 230.000 de oameni lucrează în domeniu, iar cifra de afaceri este de 31 de miliarde de euro.

„M-am întâlnit săptămâna trecută, la Mioveni, cu conducerea Dacia Renault, pentru a găsi împreună soluţii de sprijinire a industriei auto, industrie cu o pondere importantă în economie, industrie care se confruntă cu cea mai mare criză din istoria sa. Pentru România este cu atât mai grav cu cât industria auto este afectată şi de pandemia COVID şi de Brexit.

În timp ce peste 50% dintre români declară că nu mai sunt interesaţi de achiziţionarea unui autoturism în acest an, iar piaţa auto este puternic afectată la nivel mondial, guvernul liberal face şi pentru această ramură a economiei ceea ce face pentru întreaga ţară, adică: NIMIC‼️ Orban, oferă cu generozitate sprijin moral, îndemnându-i din inimă pe romani să cumpere maşini produse în România (în timp ce ei, liberalii, din funcţiile lor înalte, folosesc maşini fabricate ... NU, NU în România!!!).

Sunt zero măsuri sectoriale, zero iniţiative economice reale, dincolo de credite garantate. Ceea ce pentru industria auto este RIZIBIL‼️: cum să oferi credite garantate de statul român unor concerne a căror cifră de afaceri reprezintă procente bune din PIB-ul României⁉️

Am avut o discuţie deschisă şi pragmatică despre nevoia imediată de strategii de relansare a productiei de autoturisme şi de impulsionare a vânzărilor de maşini produse în România (inclusiv la fabrica FORD din Craiova!). O posibilă soluţie (imediată!) ar fi, de exemplu, modificarea programului #Rabla în care criteriul pentru utilizarea acestuia să fie gradul de poluare al automobilului.

Trebuie să ne gândim şi la #programe de sprijire a #exportului, pentru că banii mulţi sunt în afara României. În contextul actual, această măsură ar veni ca un sprijin concret pentru industria de autoturisme din România, fapt care ar ajuta industria pe întregul lanţ de producţie şi ar securiza locurile de muncă!

Cred că este OBLIGATORIU ca toate forţele politice din România, să-şi asume un #pacteconomic de sprijinire a industriilor reprezentative, care ar trebui să aibă la bază viziunea pe termen mediu şi lung a programelor şi politicilor fiscal-economice (şi nu numai!), care să fie aplicat cu prioritate, indiferent de partidul care este la guvernare‼️

Fiecare loc de muncă în industria auto înseamnă cel puţin o gospodărie care depinde de acel venit. Iar fiecare maşină sau subansamblu reprezintă plus valoare adaugată, ceea ce înseamnă o economie mai puternică, o balanţă de comerţ mai echilibrată şi, implicit, venituri mai mari la buget. De asta spun că o #viziune pentru industria auto reprezintă, de fapt, cu adevărat o viziune pentru România.

Dar asta este prea mult să înţeleagă nişte amatori, precum cei aflaţi acum la guvernare (şi nu numai!)‼️

P.S. Înţeleg ca a fost mare supărare în “conducerea” interimară (nu este clar a cui conducere!) pentru ca mi-am “permis” să ma preocup de soarta unei industrii locale şi naţionale, de care depind locurile de muncă nu doar ale celor care locuiesc în judeţele #Arges şi #Dolj, dar şi din restul ţării, direct sau indirect, într-o mare măsură. Oricum, cu voia dar mai ales fără voia “conducerii” interimare, voi prezenta împreună cu #patronatele şi #sindicatele din industria auto din România, un Program de măsuri concrete, atât pentru sprijinirea producţiei dar şi a exportului de autoturisme”, a scris Teodorovici pe pagina sa de socializare.

Cifrele de mai jos sunt prezentate chiar de fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

CIFRE CHEIE INDUSTRIA AUTO ROMÂNIA:

✅ Cifra de afaceri: 31 miliarde euro

✅ Pondere în PIB: 14%

✅ Angajaţi: 230.000

✅ Pondere în exporturi: 26%

Ce reprezintă Grupul RENAULT ROMÂNIA?

✅ Cifra de afaceri: 6 miliarde euro

✅ Pondere în PIB: 3%

✅ Angajaţi: 17.460

✅ Pondere în exporturi: 7%

✅ Investiţii 2000-2019: 3,2 miliarde euro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite