Planul Maiei Sandu pentru ca Republica Moldova să înlocuiască România ca furnizor de securitate energetică regională cu gaze naturale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Numirea Maiei Sandu în fruntea guvernului de la Chişinău a avut darul de a reseta atât spectrul politic din Republica Moldova, cât şi agenda de priorităţi a ţării pe care o conduce. Una dintre ele a fost transformarea unei vulnerabilităţi, cea a securităţii aprovizionării cu gaze naturale, într-o carte geopolitică foarte complexă.

La începutul lunii iunie, o alianţă absolut surprinzătoare închegată între PAS şi PSRM, înfăptuită în numele interesului naţional, mătura guvernul Pavel Filip, punând astfel capăt unei incertitudini politice de durată.

Din acel moment, Maia Sandu s-a străduit să transforme Republica Moldova într-o placă turnantă între Rusia, Ucraina şi România. Dintr-o ţară mică, lipsită de opţiuni şi înghesuită la colţ de posibilitatea de a nu mai fi alimentată cu gaze naturale la iarnă, Maia Sandu şi-a deschis un front larg de acţiune, dezvoltând, pe un ton diferit, trei tipuri de dialog total distincte cu fiecare ţară în parte menţionată.

Jocul de idei al Republicii Moldova cu Rusia, Ucraina şi România

Una dintre primele interacţiuni diplomatice de calibru ale Maiei Sandu, în calitatea ei de premier, a fost întrevederea avută cu Dimitri Kozak, emisarul Kremlinului pentru relaţia cu Republica Moldova.

Cu acest prilej, ea a definit, în câteva cuvinte, direcţiile de acţiune ale ţării. Ele vizează atât integrarea europeană şi implementarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană cât şi dezvoltarea, în acelaşi timp, a unor relaţii reciproc avantajoase cu Federaţia Rusă. Interesul este, în special, pe zona de comerţ, deşi Moscova a penalizat Republica Moldova cu embargouri şi tarife vamale pentru apropierea de UE din 2014.

Vom restabili parteneriatul nostru strategic cu România şi Ucraina. În relaţia cu Rusia am reînceput dialogul care fusese redus la zero de către Guvernul precedent.

Cu aceste gânduri a pornit Maia Sandu în drumul său european, care a început pe 2 iulie la Bucureşti şi a continuat, apoi, cu o vizită la Kiev.  

La întâlnirea avută la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul de la Chişinău a punctat că cele două ţări împărtăşesc valori, tradiţii şi o istorie comună, iar „relaţiile speciale şi privilegiate cu România” definesc ţara noastră drept „un aliat de bază în parcursul european” al Republicii Moldova.

Drept dovadă, România a avut un cuvânt greu de spus atunci când Parlamentul European a deblocat, în vară, asistenţa financiară alocată Republicii Moldova. Însă, parteneriatul strategic cu România este privit, la Chişinău, ca pe o interfaţă care garantează vecinilor de peste Prut posibilitatea de a se conecta la Bruxelles şi nimic mai mult.   

Două săptămâni mai târziu, la Kiev, Maia Sandu folosea un regim stilistic cu totul diferit pentru a caracteriza relaţia Republicii Moldova cu Ucraina. Întâlnindu-se cu proaspătul ales preşedinte ucrainean Volodimir Zelensky, Maia Sandu spunea despre Kiev că este „un pilon important al securităţii naţionale” pentru Republica Moldova.

Setând foarte clar pe agenda de interese a Republicii Moldova locurile Rusiei, Ucrainei şi al României, Maia Sandu a trecut la pasul doi, căutând soluţii pentru consolidarea aprovizionării cu gaze a ţării post-2019, unul dintre punctele nevralgice care influenţează politica de la Chişinău.  

De ce România nu mai este privită la Chişinău ca unicul furnizor de securitate energetică

Planul de acţiune elaborat de Maia Sandu este compus din trei paliere: reînnoirea acordului cu Gazprom pentru furnizarea de gaze ruseşti începând cu ianuarie 2020 la preţuri mai avantajoase, pe fondul relansării relaţiei comerciale cu Rusia, posibilitatea de a avea acces, pe termen scurt, la surse alternative de aprovizionare din Ucraina sau România dacă fluxurile de gaze ruseşti nu vor mai tranzita Estul pentru un număr limitat de zile şi transformarea Republicii Moldova într-un furnizor de securitate energetică pe termen lung pentru Transnistria şi, în special, pentru Ucraina.   

Primul obiectiv este aproape de a fi îndeplinit, Igor Dodon anunţând recent că a negociat la Moscova condiţiile unui nou contract. Pe de altă parte, există perspectiva ca, de la 1 ianuarie 2020, Estul Europei să fie nevoit să se alimenteze cu gaze prin alte rute şi din alte surse, pe fondul neconcretizării negocierilor dintre Gazprom şi Naftogaz cu privire la prelungirea acordului existent de livrare a gazelor naturale. În acest scenariu, Republica Moldova are nevoie să-şi diversifice sursele de import.

harta

Referindu-se la aprovizionarea cu gaze naturale, Maia Sandu a folosit la Bucureşti cuvântul „interconectare” iar la Kiev a vorbit în termeni de „colaborare”.

România are două opţiuni teoretice pentru a alimenta Republica Moldova cu gaze naturale: prin viitorul gazoduct Ungheni – Chişinău şi prin operaţionalizarea fluxului invers de transport pe ruta Transbalkan T1 (inclusă de Comisia Europeană pe lista Proiectelor de Interes Comun) care trece prin Dobrogea (traseul este Ucraina – Moldova – România – Bulgaria).

Pentru a-şi asigura clemenţa în faţa opiniei publice ca o înţelegere cu Gazprom să fie mai uşor de acceptat dar şi pentru a indica faptul că Ungheni – Chişinău nu mai serveşte principalelor interese moldoveneşti, Maia Sandu a lăsat de înţeles la întrevederea avută cu fostul premier Viorica Dăncilă că securitatea energetică a Republicii Moldova este pusă la grea încercare de tentativele eşuate ale României de a optimiza acest gazoduct pentru a creşte volumul de gaze naturale ce ar urma să fie transportat până la Chişinău.

În spatele acestui joc al presiunii, ea bagatelizează importanţa gazoductului Ungheni – Chişinău, proiectul cu care diplomaţia românească a defilat ani la rând. Ea afirmă că acest proiect „nu poate asigura decât trei raioane”.

În realitate, el are o capacitate de transport de ~1.5 miliarde de metri cubi, suficientă pentru nevoile consumatorilor de malul stâng al Nistrului, dar insuficientă, însă, pentru noul obiectiv al Republicii Moldova, acela de a fi un furnizor de securitate pentru Ucraina şi Transnistria.

Ceea ce vrea să spună, de fapt, Maia Sandu, este că această conductă nu poate, tehnic, furniza gaze naturale şi pentru Transnistria, de-acolo de unde vine peste 50% din producţia de energie electrică a Republicii Moldova.

În plus, ea oricum va privi mereu gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău ca pe o moştenire de la fosta guvernare cu care s-a trezit în braţe şi care, în configuraţia de astăzi, nu-i serveşte jocului geopolitic pe care vrea să-l interpreteze, aşa cum poate, Republica Moldova.  

Aşa că, printr-o serie de mişcări foarte abile, Maia Sandu a reformulat povestea gazoductului Ungheni – Chişinău, transformând un proiect menit să consolideze securitatea energetică a Republicii Moldova într-o afacere românească pentru care noi trebuie să îi plătim Moldovei un preţ, sub forma gazului pus la dispoziţie noilor oligarhi de la Chişinău, pe care aceştia să îl tranzacţioneze liber, cu colegii lor din Ucraina.

Din acest motiv, premierul moldovean a amintit la Bucureşti de operaţionalizarea fluxului invers pe T1, o conductă care are o capacitate de 5 ori mai mare decât Ungheni – Chişinău şi pe unde Republica Moldova poate fi alimentată cu gaze ruseşti, deoarece rezervarea de capacitate a acestei conducte a fost făcută, deja, pe termen lung, de Gazprom.

Argumentele sunt simple. Transnistria nu poate beneficia de gaze româneşti deoarece, conform legislaţiei moldovene, un consumator nu îşi poate schimba furnizorul dacă are datorii. Atâta timp cât consumatorii industriali din Transnistria care produc energie electrică pentru Republica Moldova sunt datori vânduţi Gazpromului, ei nu vor putea beneficia de gaze româneşti iar Republica Moldova riscă să rămână fără acces la electricitate.

În plus, Republica Moldova va fi tot timpul alimentată de Rusia la comun cu Transnistria deoarece Gazprom nu va fi niciodată interesat de separarea contractelor de furnizare între malul stâng şi malul drept al Nistrului.

În antiteză cu România, Ucraina este transformată de Maia Sandu într-o opţiune viabilă pentru Republica Moldova. Premierul a avansat ipoteza de a depozita gaze naturale în Ucraina pe care să le achiziţioneze mai devreme, la un preţ mai mic, dacă va exista o întrerupere a livărilor de gaze ruseşti.

Dintr-un teritoriu al nimănui, măcinat de convulsii politice şi care se îndrepta spre o criză energetică iminentă şi profundă, Republica Moldova vrea să se metamorfozează în furnizorul de securitate pentru toţi cei din Est care se tem că vor rămâne descoperiţi odată ce Rusia decide să oprească tranzitul prin conducta „Prietenia”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite