Turbulenţele financiare de peste ocean nu au avut un impact atât de sever asupra pieţei de la Bucureşti.  În primele 11 luni, Bursa de la Bucureşti a reuşit să înregistreze randamente de două cifre, fiind printre performerele Uniunii Europene, cu o creştere însemnată de peste 11,7%.

Cu doar câteva zile înainte de închiderea anului bursier, indicii de la Bucureşti s-au înroşit ca urmare a modificărilor fiscale anunţate de autorităţile române. Astfel, creşterea înregistrată în perioada ianuarie – noiembrie 2018 a fost ştearsă într-o perioadă foarte scurtă de noile reguli introduce prin Ordonanţă de Urgenţă nr 114. Astfel, anunţul impozitării activelor instiţutiilor bancare şi impunerea unei impozitări pe cifra de afaceri pentru companiile din energie şi telecomunicaţii au prăbuşit indicele BET. Dacă ne raportăm strict la cum a fost încheiat anul trecut, atunci nu ne rămâne decât să consemnăm o scădere de 5% a indicelui BET, iar dacă ne uităm la BET-FI, picajul a fost unul abrupt (- 14,3%).

Lăsând cifrele la o parte, anul trecut s-a putut remarca o creştere a apetitului investitorilor pentru obligaţiunile corporative care poate fi justificată de randamentul atractiv oferit comparativ cu randamentul altor instrumente cu venit fix, de volatilitatea crescută a pieţelor financiare din ultima perioadă şi de dorinta investitorilor de a-şi diversifica portofoliul investiţional, se arată în raportul de final de an realizat de Luca Cristian Nicolae şi Anca Păltineanu, analişti de investiţii la TradeVille. 

Totodată, în raport se menţionează şi deschiderea tot mai mare a companiilor pentru a se finanţa prin intermediul obligaţiunilor, ceea ce poate conduce la o intensificare a emisiunilor în 2019. De asemenea, deoarece o parte dintre companiile care se finanţează prin obligaţiuni optează pentru listarea emisiunilor la bursă, se poate spune că acestea reprezintă un bun antrenament şi un mod de a se acomoda cu cerinţele pieţei de capital, înainte de o eventuală ofertă publică iniţială.

Ce aşteptări au investitorii de la piaţa de capital?

„Investitorii au nevoie de predictibilitate legislativă pentru a evalua corect oportunităţile oferite de piaţa de capital, mediul în care activează companii româneşti ce reprezintă valoric aproximativ 10% din Produsul Intern Brut al României. Tocmai de aceea investitorii urmăresc cu deosebită atenţie acţiunile decidenţilor politici ce influenţează mediul economic şi evoluţia companiilor listate”, spune Adrian Tănase, CEO al BVB.

Potrivit lui Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, piaţa de capital din România a încheiat anul trecut în teritoriu negativ după ce indicele BET a scăzut cu 4,77%. “Indicele BET-TR, care include şi dividendele, a reuşit totuşi să rămână pozitiv, cu un plus de 4,3%, ceea ce – având în vedere condiţiile de piaţă la finalul anului 2018 – poate fi considerată o performanţă notabilă”, consideră preşedintele CA al BVB.

În acest an BVB a semnat un memorandum cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. “Prin această înţelegere vom fi prezenţi în opt localităţi din România pentru a prezenta oportunităţile de a te finanţa la bursă”, a spus ministrul de resort, Radu Ştefan Oprea. Potrivit acestuia, piaţa secundară este o sursă de finanţare pentru IMM-uri. “Credem că şi rolul de a educa, de a duce informaţia către antreprenori este unul foarte important”.

În aceeaşi notă optimistă sunt şi estimările analiştilor pentru anul în curs, având în vedere că sunt aşteptate noi oferte publice iniţiale.

Mai multe detalii despre IPO-urile anului 2019 şi cele mai bune soluţii de finanţare vom afla de la cei mai cunoscuţi antreprenori români şi specialişti în piaţa de capital, care vor fi prezenţi la prima ediţie a Summitului Internaţional “Piaţa românească de capital, evoluţie şi perspective”. Evenimentul este organizat de BVB în parteneriat cu MedLife şi se va desfăşura pe data de 25 februarie, la Bucureşti.

Pentru detalii accesati link ul http://www.bvb.ro/AboutUs/MediaCenter/PressItem.aspx?id=4924