Petrom, frate cu statul ca să-şi crească preţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom va fora prima sondă de explorare în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde va investi, împreună cu ExxonMobil, 800 de milioane de euro până în 2018. Anunţul a venit în toiul derulării ofertei publice şi la câteva ore după ce Guvernul a prelungit perioada de explorare a zonei. Astăzi este ultima zi în care investitorii interesaţi de acţiunile Petrom pot subscrie pentru a primi titluri din pachetul de 9,84% scos la vân

În timpul ofertei publice de vânzare a pachetului de 9,84% din acţiunile statului la Petrom, demarată în urmă cu două săptămâni, atât compania, cât şi autorităţile au scos mai mult de un careu de aşi din mânecă. Aceasta pentru a arăta cât de prolifică este activitatea companiei şi pentru a determina un preţ cât mai mare de vânzare a acţiunilor.

De ce este atât de important ca oferta Petrom să fie un succes? Pe lângă faptul că statul are nevoie de fiecare milion de euro în plus pe care îl poate obţine de la investitori, aceasta este cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria bursei de la Bucureşti. Rezultatele ei reflectă nu doar interesul investitorilor pentru cea mai mare companie românească, dar şi modul cum este văzută economia României în lumea financiară globală.

Frăţia petrolului

Prin urmare, s-a întâmplat ceva ce nu mai văzuserăm de mult timp în spaţiul public: Petrom şi autorităţile statului şi-au dat mâna pentru a creşte cât mai mult preţul acţiunilor. În urmă cu două zile, în mijlocul derulării ofertei, Guvernul a aprobat prelungirea cu cinci ani a perioadei în care Petrom are dreptul de explorare pentru perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde colaborează cu ExxonMobil. Aceasta deşi, potrivit oficialilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), etapa de explorare avea ca termen final anul 2013.

Însă în prospectul de ofertă, publicat cu câteva zile înainte de a începe subscrierea, se precizează că majoritatea acordurilor de explorare ale Petrom expiră în septembrie 2011, inclusiv cel pentru perimetrul Neptun. „Dacă aceste licenţe nu vor fi reînnoite sau dacă reînnoirea lor întârzie (...), acestea pot avea un efect negativ semnificativ asupra activităţii, rezultatelor operaţionale şi poziţiei financiare a societăţii", punctează documentul.

Vezi aici prospectul SNP

„Licenţa Petrom pentru acel perimetru a fost atribuită în anul 2000 şi are o valabilitate de 30 de ani. Prima etapă, cea de explorare, include prospecţiuni seismice şi câteva foraje, fază care ar fi trebuit finalizată în 2013. Urmează apoi dezvoltarea zăcământului şi producţia propriu-zisă. Ceea ce s-a prelungit cu cinci ani este faza de explorare", a declarat, pentru „Adevărul", Alexandru Pătruţi, preşedintele ANRM.

Întrebat de ce a fost necesară prelungirea acestei faze încă de acum, din moment ce mai sunt doi ani până în 2013, Pătruţi a răspuns: „Investitorul (Petrom şi Exxon -n.r.) a solicitat prelungirea încă de acum pentru că volumul de investiţii din faza de prelungire urmează să fie foarte mare, de 800 de milioane de euro, şi era nevoie ca investitorul să aibă certitudinea că va avea cadrul legal pentru aceste lucrări".

Premieră pentru apele româneşti

Povestea perimetrului Neptun este veche. Pentru că apele sunt foarte adânci, în 2008 Petrom a intrat în parteneriat cu americanii de la ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume. Aceştia au venit cu echipamente de ultimă generaţie, pentru a fora la mai mult de 100 de metri adâncime, ceea ce înseamnă o premieră pentru sectorul petrolier românesc.

În septembrie 2010, Wolfgang Ruttenstorfer, CEO de atunci al OMV, proprietarul Petrom, declara într-un interviu pentru „Adevărul" că prospecţiunile seismice erau finalizate la acea dată, urmând ca o decizie privind continuarea lucrărilor să fie luată pe parcursul anului 2011.

Iată că Petrom a luat această decizie exact în toiul ofertei publice. De altfel, reprezentanţii companiei au precizat explicit, într-un comunicat de presă, că decizia de a continua lucrările în perimetrul Neptun a fost luată datorită extinderii perioadei de explorare a blocului.

Interesant este că anunţul Petrom de a fora prima sondă în acel perimetru a venit miercuri seară la ora 21.00, la doar trei ore după ce Guvernul a aprobat prelungirea explorărilor.

Toate acestea după o altă ştire cu iz pozitiv despre companie. Cu trei zile înaintea începerii ofertei, Petrom anunţa că a găsit un zăcământ de gaze care ar putea fi cea mai mare descoperire din ultimii şase ani. Oficialii ANRM au precizat însă că nu există nicio certitudine privind potenţialul acelui zăcământ.

Reţeta de creştere a preţului

Marţi, ministrul Economiei, Ion Ariton, declara că gradul de subscripţie pentru acţiunile Petrom a fost mic în primele zile, dar că se aşteaptă ca peste 80% din titluri să fie vândute până la final. „În general, în ultimele două-trei zile se fac subscrierile", preciza ministrul.

Miercuri, Executivul prelungea perioada de explorare a perimetrului Neptun şi Petrom anunţa că va fora prima sondă de acolo. Astăzi este ultima zi de subscriere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite