Petre Daea: Până acum trei ani căutai mult şi nu găseai tomate româneşti. Iată că acum mesele sunt pline de la un loc la altul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soiurile româneşti de roşii câştigă tot mai mult teren deoarece sunt mai gustoase şi preferate de consumatori, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, potrivit Agerpres.

„Suntem la început cu promovarea soiurilor româneşti. Am fost la Buzău, cu câteva săptămâni în urmă, unde într-o armonie perfectă între cercetare şi producători am putut constata că această preocupare s-a dezvoltat la nivelul ţării, din ce în ce mai multe soiuri. Anul trecut s-au validat, s-au omologat 14 soiuri la Buzău şi în alte zone ale ţării - la Suceava, în partea de sud, la Izbiceni, la Poiana Mare sunt preocupări în această direcţie - şi soiurile româneşti din ce în ce mai mult câştigă teren, şi pe bună dreptate, pentru că sunt tomate mai gustoase şi preferate de consumatori”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a arătat că şi în Piaţa Cuza Vodă din Târgu Mureş, în care s-a aflat într-o vizită, au existat producători care i-au spus că nu au reuşit să realizeze producţia întreagă prevăzută pentru ciclul I în programul de tomate, din cauza vremii reci. El a adăugat că le-a spus acestora că legea le permite să realizeze producţia restantă în ciclul al doilea.

„Legea prevede acest lucru, că dacă nu poţi să realizezi în ciclul I cele două tone. Poţi să completezi în ciclul II cele două tone, diferenţa de producţie până la două tone, în aşa fel încât să poţi beneficia de cei 3.000 de euro pentru o mie de metri pătraţi, care înseamnă un ajutor deosebit dat de Guvern pentru oamenii aceştia care lucrează foarte mult şi se străduiesc să obţină producţii foarte bune. Aţi observat şi dumneavoastră ce tomate deosebite aveau şi vedem, ne întâlnim cu roşiile româneşti. Până acum trei ani căutai mult şi nu găseai tomate româneşti, iată că acum mesele sunt pline de la un loc la altul, fie că sunt din partea de sud a ţării, fie că sunt oamenii de aici. (...) Suntem alături de munca lor şi, în respect faţă de această muncă, le asigurăm subvenţiile la timp. Şi, iată, în această perioadă, noi în România avem în jur de 20.000 de producători de tomate, faţă de 8.000 cât au fost la începutul programului, în 2017. Este un succes pe care îl conservăm ca atare şi îl dezvoltăm în perspectivă, ştiindu-se că anul viitor va continua acest program”, a subliniat Petre Daea.

El şi-a exprimat speranţa să fie cât mai mulţi producători înscrişi în acest program de încurajare a cultivării tomatelor, iar consumatorii să aibă tomate tot timpul anului şi să poată beneficia de rezultatele muncii producătorilor români, care obţin produse foarte bune şi gustoase.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite