Petre Daea: PSD va depune un proiect ca fermierii să poată lua apă din orice sursă pentru irigaţii. Subvenţie de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea a anunţat că PSD va depune un proiect legislativ prin care fermierii să poată lua apă din orice sursă posibilă pentru irigarea culturilor, iar energia utilizată pentru pomparea apei să fie subvenţionată de stat.

PSD a reunit fermieri şi reprezentanţi din industria alimentară, într-o videoconferinţă cu Paul Stănescu, Petre Daea, Valeriu Steriu, Adrian Rădulescu şi Daniel Botănoiu, pentru a discuta despre cum se poate sprijini agricultura şi pentru „a contracara efectele devastatoare ale secetei”.

Petre Daea a spus că a avut discuţii joi cu reprezentanţii fermierilor şi cu reprezentanţi din industria alimentară, subiectul principal fiind seceta instalată în mare parte din ţară.

„Este afectată în mod deosebit partea de est şi de sud a ţării. Avem zece judeţe afectate puternic de secetă, unde cerealele păioase suferă. Foarte multe suprafeţe sunt calamitate sută la sută. Trebuie să vedem ce se poate face rapid, pentru ca să nu pierdem fermierii, care dacă intră în colaps pot deveni vulnerabili pentru o perioadă lungă de timp. Am lucrat la un proiect de act normativ care va pleca imediat la Parlament, ca iniţiativă parlamentară semnată de parlamentari PSD. Prin acest proiect modificăm legea 138 şi anume dăm posibilitatea fermierilor să ia apă din orice sursă posibilă, că se numeşte Jiu, Olt, Prut, Siret sau Dunăre şi să aducă apa la culturi. Totodată, costul pentru energia necesară la pomparea apei să fie subvenţionat”, a precizat Petre Daea.

El a mai spus că „tot prin modificările aduse legii 138, energia care se consumă de la staţia de pompare până la plantă trebuie să fie susţinută de la bugetul statului”.

Totodată, Petre Daea a cerut conducerii Ministerului Agriculturii să urgenteze constatarea pierderilor pentru culturile calamitate, el precizând că în agricultură timpul nu aşteaptă.

„Le cer să urgenteze determinarea pierderilor la faţa locului, fermierii aşteaptă asta. Trebuie întocmite documentele de constatare, care dacă nu sunt realizate, atunci fermierii nu pot beneficia de sprijin. Acum este nevoie să organizeze ministerul rapid modul de lucru în teren. O soluţie ar fi să folosească ca probă fie un filmuleţ, fie o fotografie, pentru a arăta că a fost o cultură acolo. Timpul nu aşteaptă, o zi în agricultură dacă pierdem este foarte mult. Se aşteaptă de trei săptămâni”, a declarat fostul ministru al Agriculturii Petre Daea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite