
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună. Legea are ca obiect achiziţionarea de măşti de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora, scrie Agerpres.
Potrivit actului normativ, se acordă gratuit
un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:
* persoanele din familiile beneficiare ale
ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat;
* persoanele din familiile beneficiare de
alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind
alocaţia pentru susţinerea familiei;
* pensionarii sistemului public de pensii ale
căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul
indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate,
aprobată prin Legea nr. 196/2009;
* persoanele încadrate în grad de handicap
care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42
şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap.
În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor
de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de
răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează, prin
Compania Naţională Unifarm S.A., măştile de protecţie, conform standardelor
europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare
achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură
de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede legea.
Potrivit actului normativ, autorităţile
publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele
beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea
măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către
autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea
măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.
„Prevederile prezentei legi se aplică până la
încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către
Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, mai prevede actul normativ.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: