Pensii speciale: Viitorii privilegiaţi ar putea cotiza mai mult. Turcan: Au fost de acord. Analizăm propunerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
teanc bani lei oferta mana

Analiza propunerilor privind modificarea sistemului de pensii speciale va începe probabil săptămâna viitoare în cadrul grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliţiei de guvernare, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

„Punctele de vedere primite astăzi de la reprezentanţii categoriilor beneficiare de pensii de serviciu vor fi transmise grupului de lucru al coaliţiei, pentru a intra în analiză începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Rolul care revine grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliţiei este acela de a finaliza variantele de modificări pornind de la cele cinci propuneri avansate deja de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi integrând totodată punctele de vedere exprimate de categoriile vizate", a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a susţinut că toţi beneficiarii de pensii de serviciu cu care s-a întâlnit luni au fost favorabili creşterii factorului contributivităţii în aceste sisteme de pensii.

"În cadrul acestei a doua întâlniri cu beneficiarii de pensii de serviciu, am constatat că ideea de a aduce un echilibru între contributivitate şi factorul favorizant este împărtăşită de toate categoriile.

Mai mult, pentru anumite domenii avem deja propuneri punctuale, urmând ca zilele viitoare să intrăm în discuţii mai aplicate şi cu alte categorii profesionale. Analiza legislaţiei în vigoare în momentul de faţă, dar şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, pe care o realizăm împreună, ar trebui să ne conducă la propuneri care să răspundă atât criteriului echităţii, cât şi cerinţei de constituţionalitate", a adăugat Raluca Turcan. 

2.600 de pensionari încasează 20.000 de lei lunar, fără să fi plătit contribuţii

Ultimele date statistice privind pensionarii din România arată că peste 2.600 de persoane încasează lunar aproape 20.000 de lei, fără şi fi plătit contribuţii la sistemul public de pensii.

Potrivit datelor postate de Casa Naţională de Pensii (CNPP), pensiile magistraţilor au ajuns în medie în luna martie la 19.914 lei, din numărul total de 4.256 de pensionari doar 1.613 persoane având contributivitate la sistemul public de pensii.

În prezent, pensiile magistraţilor sunt cele mai mari din ţară, la fel şi în ceea ce priveşte numărul de pensionari beneficiari de pensii speciale, care nu se bazează pe contributivitate, fiind suplimentate lunar din bugetul de stat, adică din banii tuturor românilor.

pensii speciale martie 2021

3.000 de privilegiaţi nu au plătit nici măcar 1 leu contribuţii, dar încasează 641 milioane de lei pe an

Potrivit calculelor efectuate de „Adevărul”, în luna februarie a.c. aproape o treime dintre beneficiari (2.970 de pensionari din cei 9.575 de beneficiari de pensii speciale) nu îşi primesc pensiile lunare în baza propriilor contribuţii, acestea fiind plătite integral din bugetul de stat.

 Exceptând foştii angajaţi ai Aviaţiei Civile, toate cele cinci categorii de beneficiari ai legilor speciale au un anumit număr de pensionari care nu au plătit CAS.

Astfel, dintre cei 811 diplomaţi, 65 nu au plătit con tribuţii, încasând o pensie medie de 5.783 lei din bugetul statului, adică un total de 375.895 lei/lună.

Numărul foştilor parlamentari şi funcţionari din Parlament care nu au plătit deloc contributivitate este ceva mai mare, respectiv 157 de persoane (dintre cei 775 de pensionari), aceştia încasând o pensie medie de 4.810 lei, respectiv 755.170 lei pe lună plătiţi din bugetul de stat.

De departe cea mai numeroasă categorie de beneficiari de pensii speciale care nu au plătit deloc contribuţii la sistemul de pensii este cea a foştilor magistraţi. 2.586 de foşti judecători şi procurori dintre cei 4.207 de foşti magistraţi nu au plătit deloc contribuţii, statul plătindu-le din taxele şi impozitele tuturor românilor câte 19.905 lei drept pensie specială, adică 51.474.330 lei în fiecare lună.

Numărul foştilor grefieri şi alte categorii de personal auxiliar parchetelor şi instanţelor care încasează pensii speciale în medie de 4.798 lei fără să fi plătit CAS este de 161 de persoane, suma totală plătită acestora lunar din bugetul de stat fiind de 772.478 lei.

Dintre cei 596 de foşti angajaţi ai Curţii de Conturi care beneficiază de pensii speciale, doar 1 nu a plătit CAS, pensia medie lunară plătită acestuia din bugetul de stat fiind de 8.307 lei.

Cumulat, statul plăteşte, din taxele şi impozitele tuturor românilor, celor 2.970 de privilegiaţi pensii speciale de 53,38 milioane de lei pe lună, adică 640,63 milioane de lei pe an. Suma este aproape jumătate din pensiile speciale totale pe care cei 9.575 de pensionari privilegiaţi o încasează în fiecare an, respectiv 1,46 miliarde de lei.

Potrivit datelor postate de Casa Naţională de Pensii (CNPP), pensiile magistraţilor au ajuns în medie în luna martie la 19.914 lei, din numărul total de 4.256 de pensionari doar 1.613 persoane având contributivitate la sistemul public de pensii.

În prezent, pensiile magistraţilor sunt cele mai mari din ţară, la fel şi în ceea ce priveşte numărul de pensionari beneficiari de pensii speciale, care nu se bazează pe contributivitate, fiind suplimentate lunar din bugetul de stat, adică din banii tuturor românilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite