Pensia lui Isărescu ar putea fi taxată de Teodorovici DOCUMENT

Pensia lui Isărescu ar putea fi taxată de Teodorovici DOCUMENT

Una dintre persoanele care ar putea fi vizate de „taxa de solidaritate” cerută de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a cărui pensie este de 10 ori mai mare decât a soţiei sale.

Concret, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, guvernatorul BNR are o pensie anuală de 136.224 de lei, respectiv 11.352 de lei pe lună, în timp ce soţia sa, Elena, are o pensie de rând, de numai 1.134 lei lunar.
 
Potrivit recentelor declaraţii ale ministrului Finanţelor, guvernanţii iau în calcul impunerea unor taxe de solidaritate pensiilor mai mari de 10.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că de această măsură va fi vizat şi guvernatorul BNR.
 
 „O variantă normală ar fi de a plafona la un nivel stabilit”, a spus Teodorovici, care a precizat că s-a discutat de suma de 10.000 de lei, iar„la ce depăşeşte să se aplice o taxă de solidaritate“.
 
Actul normativ care urmează să fie adoptat de Guvern va ajunge şi în Parlament care va decide forma finală, a adăugat Ministrul Finanţelor.
 
Anterior, acesta a afirmat că pensiile speciale vor fi incluse într-un pachet de măsuri privind modul în care banul public să fie cât mai bine cheltuit, care va fi discutat în prealabil în Guvern şi Coaliţie şi care trebuie corelat cu rectificarea bugetară.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: