În timp ce economiile de prim rang consideră preferinţele tuturor indivizilor, economiile de rang secund nu au destule informaţii despre acest aspect. Lipsa informaţiei complete despre toţi oamenii şi preferinţele lor fac ca economia de prim rang să fie un ideal-tip în sensul lui Weber, în timp ce economiile de rang secund sunt acelea care sunt prezente în realitate. 
 
Eficienţa Economică
 
Eficienţa economică înseamnă maximizarea alegerilor oamenilor, luând în considerare limitarea resurselor. Trei condiţii sunt esenţiale: 
 
1. Eficienţa productivă: maximizarea output-ului având în considerare un input dat. Toate punctele de pe curba transformării sunt eficiente. Aceasta este eficienţa economică pură, aceea a inginerului care vrea să construiască un spital cu minimul de material şi muncitori. Totuşi, eficienţa alocării mai are nevoie de două puncte.
 
2. Eficienţa în mixul produsului: faptul că cineva poate construi un spital nu este un motiv per se pentru a-l şi construi. Maximizarea satisfacţiei ar putea fi obţinută dacă o şcoală sau un parc este construit cu aceleaşi resurse. 
 
3. Eficienţa în consum: rata marginală de substituţie ar trebui să fie aceeaşi pentru toţi. Asta înseamnă că fiecare individ ar trebui să îşi maximizeze utilitatea în funcţie de ce venit are. Alegerea trebuie să respecte o îmbunătăţire Pareto: dacă o alegere este mai bună pentru cel puţin un individ şi nu îl face mai puţin bine pe niciunul, aceea este o alegere mai bună. 
 
Cu toate acestea, eficienţa Pareto implică o evaluare a propriei bunăstări. Aşadar, există diferenţe între indivizi care nu pot fi evaluate. Libertarienii, utilitarienii, Rawlsienii şi socialiştii, toţi au percepţii diferite despre cum ar trebui să fie bunăstarea socială şi individuală. În acest sens, libertarienilor nu le pasă despre justiţia socială, deoarece ei spun că aceasta este inclusă deja în rezultatele de pe piaţă. Utilitarienii au puţină considerenţă pentru bunăstarea socială, şi aceea doar dacă egalitatea distribuţiei nu este considerată. Raws şi socialiştii consideră că justiţia socială este mai dezirabilă şi în consecinţă nu consideră aşa mult optimalitatea Pareto, adică maximizarea eficienţei, chair dacă Rawls are ceva consideraţie pentru ea. 
 
Cum să atingi eficienţa: intervenţia
 
Sunt patru mari tipuri de intervenţii: reglementare, finaţare, producţia de stat, şi redistribuţia veniturilor. Reglementarea poate fi în calitate (igiena, protecţia consumatorului), cantitate (şcoala obligatorie, asigurare auto, pensia) şi preţ (salariul minim sau plafoane la chirii). Finanţarea înseamnă taxele şi subsidiile. Producţia de stat înseamnă şcolile, echipamentul, apărarea, sănătatea, şi recent privatizarea. Transferul sau redistribuţia veniturilor apare în voucherele de educaţie, chirii de stat, pensii. 
 
Asumpţiile eficienţei:
 
1. Competiţie perfectă – orice agent ia preţul de bun şi are putere egală pe piaţă
2. Pieţe complete
3. Nu există eşecuri ale pieţei, cum ar fi externalităţile
4. Informaţie perfectă, despre preţuri sau calitate
 
Avantajele de eficienţă ale competiţiei perfecte depind de informaţia perfectă.  
 
Modelul lui Fisher ne spune clar să economisim când suntem tineri pentru ca să ai mai multă utilitate când cheltui ca matur.
 
Aşadar, ceea ce vreau să ţineţi minte după acest articol este că sunt cel puţin patru tabere care înţeleg statul bunăstării în mod diferit şi că aceste tabere nu vor comunica niciodată. Pot maxim să colaboreze când cineva îi forţează să o facă. Acel cineva trebuie să fie statul, naţional sau supranaţional. 
 
Dar când tu ai nişte guvernanţi care nu au fost niciodată în stare să comunice nici măcar cu ei înşişi, cum putem aştepta de la ei un dialog? Aceste patru tabere ţipă una la alta în acest moment într-un vacarm de nedescris. Cine ne va scoate din impas? 
 
Eu cred că răspunsul este noi înşine.