Parlamentul a făcut noi numiri la ASF. Cornel Coca Constantinescu este noul prim-vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a votat marţi numirea lui Cornel Coca Constantinescu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a lui Marius Vorniceanu - vicepreşedinte şi a lui Ştefan Daniel Armeanu - membru neexecutiv în acest Consiliu.

Deputaţii şi senatorii au votat astfel, în şedinţă comună, prin vot secret cu buletine de vot, numirea pe funcţii a unui prim-vicepreşedinte, a unui vicepreşedinte şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supreveghere Financiară.

„Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare dintre candidaţi, Birourile reunite au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesare pentru numirea în funcţii pentru care au fost propuşi pe durata rămasă a mandatului, începând cu data de 5 noiembrie 2013, potrivit Hotărârii Parlamentului nr 60/2013“, a precizat de la tribuna Parlamentului secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.

Cornel Coca-Constantinescu îl înlocuieşte astfel în funcţie pe Marian Sârbu, a cărui numire a fost declarată neconstituţională pentru că acesta nu avea experienţa necesară în domeniu. 

Cornel Coca-Constantinescu a absolvit Facultatea de Finanţe, Bănci şi Burse de Valori din Bucureşti şi este doctor în ştiinţe economice. A absolvit mai multe cursuri postuniversitare în domeniul financiar bancar şi este membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. 

El a fost vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi directorul general al MKB Romexterra Leasing.

Marius Vorniceanu a fost consilier de conturi la Curtea de Conturi a României din 2008, este absolvent al Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi doctor în economie. Daniel Armeanu este professor la Academia de Studii Economice Bucureşti. 

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite