Paradoxuri statistice: în România se taie păduri de patru ori mai mult decât se regenerează, dar fondul forestier creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Defrişările din 2013 s-au făcut pe suprafeţe de patru ori mai mari decât regenerările
Defrişările din 2013 s-au făcut pe suprafeţe de patru ori mai mari decât regenerările

Statisticile oficiale arată că în 2013 au fost parcurse cu tăieri 108.315 hectare de pădure şi a fost regenerată o suprafaţă de doar 26.285 de hectare. Cu toate acestea, „fondul forestier al României a crescut cu 0,1%, ajungând la o suprafaţă de 6,54 milioane de hectare, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din totalul fondului forestier, aproape 98% reprezintă pădurile, potrivit datelor INS.

"Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite", se arată într-un comunicat al INS.

Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,6% din fondul forestier naţional, adică 6,38 milioane de hectare, fiind în creştere cu 7.776 de hectare comparativ cu 2012.

Dacă o ţinem tot aşa, tăind de patru ori mai mult decât regenerăm, în 60 de ani vom mai rămâne doar cu suprafaţa reîmpădurită, adică 1,5 milioane de hectare – un sfert din ce avem acum.

4.800 de hectare de pădure au fost rase

Suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare a pădurilor, efectuate în cadrul tratamentelor silvice pentru trecerea pădurii de la o generaţie la alta, a înregistrat o scădere cu circa 1,2% faţă de anul 2012.

Din această suprafaţă, tăierile rase (suprafeţe de pe care s-a recoltat în totalitate masa lemnoasă) însumează 4.876 de hectare şi reprezintă 4,5%.

Centrul şi Moldova (încă) au cele mai mari păduri

Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare Centru - 19,3% şi Nord-Est - 18,2%, urmate de zonele Vest - 16%, Nord-Vest - 15,2%, Sud - Vest-Oltenia - 12,4%, Sud-Muntenia - 10,1%, Sud-Est - 8,4% şi Bucureşti-Ilfov - 0,4%.

În ceea ce priveşte masa lemnoasă recoltată, volumul acesteia a scăzut cu aproximativ 0,1% faţă de anul 2012, la 19,063 milioane metri cubi.

Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est - 28,4%, urmată de regiunea de dezvoltare Centru - 22,2% şi într-o proporţie mai mică în Vest - 12,2%, Nord-Vest - 12,1%, Sud-Muntenia - 9,9%, Sud-Vest Oltenia - 7,4%, Sud-Est - 7,4% şi Bucureşti-Ilfov - 0,4%.

Maramureşul, campionul regenerărilor

În anul 2013 s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă de 26.285 hectare, cu 2,2% mai mare faţă de anul 2012.

Cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în Nord-Vest - 22,2% şi Centru - 17,5%, urmate de regiunile de dezvoltare Sud-Est - 13,4%, Sud-Muntenia - 12,8%, Vest - 12%, Nord-Vest - 12%, Sud-Vest-Oltenia - 9,4% şi Bucureşti-Ilfov - 0,7%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite