În România, răspândirea virsului, dincolo de a fi o chestiune de ordin medical, a redeschis cu şi mai mare acuitate discuţia asupra stării în care se află sistemul de sănătate. 

      Medicii noştri, neaplaudaţi înainte de martie 2020, au devenit eroii noştri, atâţia câţi mai avem în ţară, spitalele prost dotate şi, mai ales, prost administrate au trecut în prime time. Dezbaterile aduc faţă în faţă specialişti din domeniu şi politicieni, care au deschis un front de luptă, aruncând lumini şi umbre asupra unui sistem medical netratat cu adevărat de nimeni în ultimii 30 de ani.

      Aş putea încerca să spun că unii au făcut mai mult decât alţii până acum, dar realitatea cifrelor e nemiloasă. Ca într-un meci pierdut. În România, cheltuielile pentru sănătate au fost periodic dintre cele mai reduse din întreaga Uniune Europeană, atât calculate pe cap de locuitor (1.029 euro, versus o medie UE de 2.884 euro), cât și ca procent din PIB (5,2% din PIB în 2017, față de media UE de 9,8% din PIB).

       Lipsa unor politici de sănătate coerente şi înzestrate cu fondurile necesare a făcut ca speranța de viață la naștere în România să fie de 75,3 ani, în 2019, semnificativ mai mică decât media UE, care se situează la 80,9 ani. România se afla, în 2019, pe ante-penultima poziție în clasamentul statelor membre UE din punctul de vedere al speranței de viață, depășind doar Letonia și Bulgaria. Mortalitatea infantilă este, de asemenea, de aproximativ două ori mai mare decât media UE. Bolile cardiace și accidentele vasculare cerebrale sunt cele mai importante cauze ale mortalității, iar decesele cauzate de unele forme de cancer au crescut drastic. Bolile infecțioase reprezintă şi ele o provocare semnificativă, România având cea mai ridicată rată de tuberculoză din UE și peste o treime din cazurile de tuberculoză multirezistentă la medicamente.

        Şi, deşi cifrele sunt alarmante – să ne mai gândim doar la numărul de medici existenţi la mia de locuitori – există o realitate şi mai cruntă, neprinsă în statistici : lipsa încrederii în sistemul medical şi în administraţie.

      Pandemia este pe cale să producă o revoluţie în sistemul nostru de sănătate, obligând la măsuri imediate pentru rezolvarea deficienţelor, de la cele mai mici, până la cele mai mari. Administraţia publică, centrală şi locală deopotrivă, este obligată să găsească soluţii şi să folosească toate resursele pentru a putea face faţă provocărilor viitoare care vor fi cel puţin la fel de importante.

      Miza este cu atât mai mare cu cât calitatea serviciilor publice, inclusiv medicale, se corelează cu nivelul încrederii în administrația publică, cu ușurința cu care pot fi desfășurate activitățile economice și cu nivelul de bunăstare a societății. Calitatea serviciilor publice reprezintă, de asemenea, un bun indicator privind buna funcționare generală a unui stat. Or ştim că doar aproximativ 30% dintre cetățeni au o părere bună despre calitatea acestor servicii publice de la noi.

       Planul de investiţii prezentat recent de Guvernul Orban oferă soluţii pentru rezolvarea vulnerabilităţilor României în acest sector. Un capitol special este dedicat investiţiilor în infrastructura de sănătate, care vor beneficia de un buget de aproximativ 5 miliarde de euro, în perioada 2021 – 2027. Principalele investiţii privesc construirea a 3 spitale regionale de urgenţă şi care vor creşte capacitatea de tratament pentru pacienţi, punând la dispoziţie paturi într-o structură flexibilă organizată pe diverse centre clinice. Este vorba de spitalele din Cluj, Craiova şi Iaşi, în cazul cărora procedurile de licitaţii se află în diverse stadii. De asemenea, Guvernul are în vedere programe de investiţii locale în sistemul sanitar, dotate cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei, constând în construirea, modernizarea sau reabilitarea a 1.450 de centre medicale în mediul rural, 25 spitale judeţene şi 110 spitale orăşeneşti.

      Pe de altă parte, executivul a aprobat recent o Ordonanţă de urgenţă prin care asigură de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH ”Abordarea provocărilor sistemului de sanatate privind controlul tuberculozei in România” finanţat de către Fondul Global printr-un grant de tranziţie. Suma estimată pentru acoperirea TVA este în valoare totală de 568.433 lei. 

      Este un program ambiţios, poate prea ambiţios pentru cei mulţi dezamăgiţi de ritmul lent al reformelor de până acum, însă acest plan este 100% fezabil şi va putea fi dus la bun sfârşit. Pentru prima dată dintre toate proiectele prezentate la noi, acesta prevede în mod explicit şi sursele şi sumele de finanţare. De aici putem vedea luminiţa din capătul tunelului, dacă dăm toate pietrele la o parte.

      Pandemia de Covid-19 a sfidat întreaga lume, arătând că sănătatea ne influenţează viaţa, economia şi întreaga societate. Iar această provocare vine şi cu oportunitatea pentru clasa politică şi pentru administraţie de a repara greşelile trecutului, pentru ca România să ajungă să se ocupe în mod corespunzător de cei care au nevoie de îngrijiri.

      Rămâne de văzut dacă, dincolo de poarta guvernului, partidele sunt în stare să înţeleagă măcar în ceasul al 12-lea că nu capitalul politic adunat de pe urma pandemiei este prioritatea, ci schimbarea de paradigmă din modul în care sănătatea a fost privită şi din modul în care s-a investit în ea. Pandemia nu trebuie să fie un pretext pentru lupte politice în care sănătatea şi siguranţa publică sunt puse între paranteze.