Orban: Avem situaţii critice în mai multe companii de stat. Există riscul ca ROMATSA să nu mai funcţioneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban Lucian Bode FOTO captura video

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că sunt situaţii critice în mai multe companii de stat, precum Tarom, existând chiar riscul ca ROMATSA să nu mai funcţioneze, din cauza unei popriri puse pe conturi.

Avem situaţii extrem de critice în mai multe companii: Tarom, CFR Marfă... Până şi ROMATSA a ajuns într-o situaţie critică, unde în mod evident va trebui să găsim soluţii, pentru că, din cauza popririlor puse pe contul ROMATSA, urmare a deciziei Curţii de arbitraj, în speţa fraţii Micula împotriva statului român, există riscul ca ROMATSAsă nu mai funcţioneze”, a declarat Orban, la conferinţa organizată cu prilejul preluării mandatului de ministru al Transporturilor de către Lucian Bode.

Acesta a subliniat că „este vorba de o speţă mai complicată”, apărută ca urmare a invalidării unui ajutor de stat de care ar fi trebuit să beneficieze companiile fraţilor Micula. 

El a spus că ROMATSA poate funcţiona până la sfârşitul anului, dar a arătat că este nevoie de identificarea de soluţii urgente pentru a achita datoria către fraţii Micula. „A fost invalidat un ajutor de stat de care beneficiau companiile fraţilor Micula, care au atacat la Curtea de arbitraj. S-a dat o decizie, s-a stabilit un prejudiciu, iar ei s-au îndreptat împotriva unor asset-uri şi companii care au cash flow, care au bani şi la ora asta asta fac, trag bani”, a precizat Orban.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite