Orban: Un rezultat negativ la referendumul Greciei s-ar răsfrânge asupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreaga Europă a rămas uimită de intenţia premierului grec de a organiza un referendum pe tema planului de salvare european. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi-a manifestat îngrijorarea că un eventual răspuns negativ al populaţiei ar afecta întreaga Uniune Europeană.

"Decizia premierului grec a stârnit îngrijorări majore în toate statele membre, nu numai din zona euro, ci şi din afara zonei euro. Consecinţele unui NU în acest referendum ar putea fi imprevizibile şi ar putea influenţa nu numai evoluţia zonei euro, ci şi evoluţia întregii Uniuni Europene. E clar că în condiţiile în care acest referendum va fi menţinut, va trebui să ajutăm cât mai mult, astfel încât să se poată ajunge la un rezultat pozitiv", a spus ministrul într-un interviu acordat RFI.

Evoluţiile negative se vor răsfrânge, implicit, şi asupra a ceea ce se întâmplă în România.

Leonard Orban crede că în scenariul unui rezultat negativ al referendumului, "există riscul ca Grecia statul elen să intre în faliment. În al doilea rând, există riscul ca Grecia să iasă din zona euro, cu toate consecinţele asupra acestei zone şi asupra întregii Uniuni Europene. Chestiunile acestea în mod cert vor crea tensiuni foarte mari la nivelul sistemului bancar, nu numai din Grecia, ci din întreaga Uniune Europeană".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite