
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că există aproximativ 1.000 de proiecte nefinalizate pe PNDL 1, iar Guvernul va prelungi cu un an de zile termenul de finalizare a lucrărilor, astfel încât autorităţile locale care au beneficiat de finanţare să nu fie nevoite să returneze banii Executivului. El a adăugat că va fi un PNDL 3 anul viitor, dar după ce vor fi finalizate PNDL 1 şi PNDL 2.
„Sigur că vor continua PNDL-urile. Am văzut
nişte fake news lansate de adversarii noştri politici. Este adevărat că este în
curs de rezolvare o problemă de suplimentare a bugetului pentru PNDL, în cadrul
bugetului Ministerului Dezvoltării. Problemă pe care o vom rezolva”, a declarat
Ludovic Orban, întrebat vineri dacă vor fi suspendate programele.
Chestionat dacă va exista anul viitor şi un
PNDL 3, premierul a răspuns: „Întâi să finalizăm PNDL 1 şi PNDL 2. Suntem în
pregătire pentru un program naţional de dezvoltare locală, dar vrem să fie
realizat după ce ştim cu precizie ce tipuri de proiecte vor fi finanţate din
bugetul UE 2021-2027 şi de asemenea din Programul naţional de Rezilienţă şi
Recuperare. În momentul în care vom şti foarte clar ce proiecte de investiţii
ale autorităţilor locale vor fi finanţate prin cele două surse venite de la
bugetul UE , vom face complementar un PNDL 3, dar repet, după ce se termină
PNDL 1 şi PNDL 2 sau măcar se apropie lucrările de final”.
„În materie de PNDL 1, care a fost administrat
aproape integral de guvernele PSD, şi astăzi există aproape 1.000 de proiecte
nefinalizate. Aici va trebuie să intervenim cu un act normativ, pentru că dacă
nu intervenim cu un act normativ, autorităţile locale care au beneficiat de
finanţare pe PNDL 1, dar nu au procesele verbale de recepţie la terminarea
lucrării, gata până în 31 decembrie, trebuie să ramburseze toţi banii pe care
i-au primit către Guvern. Aici o să venim cu un act normativ astfel încât să
prelungim cu un an de zile termenul de finalizare a lucrărilor din PNDL 1. Pe
PNDL 2 încercăm să gestionăm lucrurile de asemenea natură încât să ne apară
minime întârzieri, aşa cum au apărut în derularea PNDL 1, întârzieri care au
generat blocaje, retragerea constructorilor de pe lucrări şi situaţia care
există astăzi în care sunt aproximativ 1.000 de proiecte care nu sunt finalizate”,
a completat Orban.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: