Opoziţia maghiarilor şi a austriecilor faţă de BRUA i-a stârnit pe angajaţi: România ar deveni pe deplin independentă energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zvonurile potrivit cărora Ungaria şi Austria ar fi făcut front comun împotriva gazoductului BRUA, nerezervând nici măcar un metru cub de gaze care ar urma să fie transportat prin această conductă a stârnit ample reacţii din partea angajaţilor din domeniul gazelor naturale.

Aceştia au criticat miercuri opiniile diferitelor organizaţii potrivit cărora proiectul BRUA ar fi lipsit de utilitate, avertizând că „desconsiderarea proiectului BRUA înseamnă nesocotirea muncii” lor.

„Desconsiderarea gazoductului BRUA înseamnă nesocotirea muncii şi profesionalismului celor care au lucrat la acestă investiţie strategică Federaţia Sindicatelor GAZ-Romania, organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care reprezintă interesele salariaţilor din industria gazului - angajaţi ai companiilor Transgaz, Romgaz, E-ON şi Engie, ia act de sesizarea Sindicatului Transport Gaz şi dezaprobă total opiniile lansate recent în spaţiul public de diferite persoane şi organizaţii, cu referire la o aşa-zisă lipsă de utilitate a gazoductului BRUA şi atrage atenţia că acesta reprezintă un proiect cu valoare strategică atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, fapt dovedit şi de susţinerea primită din partea tuturor factorilor de decizie”, au transmis sindicaliştii prin intermedioul unui comunicat.

Aceştia au subliniat că Interconectorul BRUA reprezintă o etapă esenţială în dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze naturale.

„Odată cu punerea lui în funcţiune, România se conectează la culoarele regionale de transport şi va putea să-şi asigure aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse, ceea ce va satisface într-o măsură mai mare cererea existentă pe piaţa internă şi va conduce la un nivel mai ridicat de predictibilitate şi securitate energetică pentru consumatorul român.

În acelaşi timp, BRUA va însemna şi o cale de acces la pieţele europene pentru potenţiala producţie de gaze naturale extrase de ţara noastră din Marea Neagră. Nu în ultimul rând, gazoductul BRUA reprezintă şi un motiv de mândrie naţională şi de continuitate a tradiţiei pe care România o are în domeniul energetic”, se mai arată în documentul citat. 

Sindicatul aminteşte că „prima rafinărie industrială de petrol din lume a fost construită în România, în 1856; suntem prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale; România a exportat prima cantitate de benzină din lume şi tot în ţara noastră s-a construit prima conductă de transport gaze naturale din lume”.

Aşadar sunt create toate premisele pentru susţinerea şi dezvoltarea proiectelor de investiţii în sectorul gazelor naturale, pentru ca România să devină lider regional din punct de vedere energetic, astfel încât generaţiile viitoare să nu mai depindă de o singură sursă de aprovizionare cu gaze naturale iar ţara noastră să devină pe deplin independentă energetic.

Din perspectiva salariaţilor Transgaz, gazoductul BRUA, ca şi alte proiecte majore de investiţii înseamnă nu doar o decizie a conducerii companiei, ci şi munca concretă a miilor de angajaţi ai societăţii, care au lucrat şi lucrează cu seriozitate, responsabilitate, profesionalism şi devotament. 

„Toate aceste proiecte sunt realizate prin efortul şi implicarea continuă a angajaţilor companiei, angajaţi pe care Sindicatul Transport Gaz îi reprezintă, iar desconsiderarea lor înseamnă implicit şi subestimarea muncii a mii de oameni. Toate afirmaţiile publice referitoare la lipsa de valoare economică şi strategică a gazoductului BRUA le considerăm neavizate şi nerealiste”, mai spun sindicaliştii. 

Prin urmare, Federaţia Sindicatelor GAZ-Romania, în numele Sindicatului Transport Gaz transmite public mesajul de susţinere fermă a acestui proiect care aduce beneficii importante în plan economic şi social, atât la nivel naţional cât şi european, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă pe perioada execuţiei lucrărilor, dezvoltarea infrastructurii, contribuţii la economia locală, naţională şi europeană,prin stimularea altor investiţii.

Citeşte şi:

Culise: Maghiarii şi austriecii „fac zid” împotriva BRUA, sabotând interesele României în favoarea „mamei Rusia”

Patronate: Gazoductul BRUA este extrem de important pentru creşterea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite