ONRC: Numărul firmelor intrate în insolvenţă a crescut cu 12% în primele cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe insolvențe au loc în comerț

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut cu 11,97% în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 3.686, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Dintre acestea, cele mai multe sunt în Bucureşti, respectiv 737 (plus 2,50% faţă aceeaşi perioadă din 2017) şi în judeţele Bihor - 237 (plus 22,16%), Iaşi - 213 (plus 4,41%) şi Timiş - 181 (plus 27,46%). Numai în luna mai au intrat în insolvenţă 721 de firme şi PFA-uri.

Din punct de vedere al domeniilor de activitate, cele mai multe societăţi intrate în astfel de proceduri sunt în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 1.130 (plus 13,68%). Un număr de 226 de insolvenţe s-au raportat numai la nivelul lunii mai în acest domeniu.

De asemenea, în perioada ianuarie - mai 2018, un număr de 8.364 de firme şi-au suspendat activitatea (plus 30,81%), 1.406 numai în luna mai, iar 15.751 au fost dizolvate, cu 59,49% mai multe. La nivelul lunii mai au fost dizolvate 3.098 de firme.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite