OMV şi-a crescut profitul net de aproape nouă ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul austriac de petrol şi gaze OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 346 de milioane de euro, de aproape nouă ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Principalele motive ale creşterii spectaculoase sunt impactul mai scăzut al taxelor, contribuţiile mai mari din partea companiilor grupului şi revenirea preţului petrolului, potrivit raportului financiar al companiei.

„În primul trimestru din 2010 am înregistrat o creştere continuă a preţului ţiţeiului şi o nouă reducere a costurilor operaţionale, care au condus la rezultate solide pe segmentul de explorare şi producţie. Suntem deosebit de mulţumiţi de rezultatele activităţilor de rafinare şi distribuţie, unde o marjă de rafinare mai bună decât în ultimele trei luni din 2009 a fost susţinută de reduceri de costuri şi rezultate mai bune ale operaţiunilor de petrochimie", a declarat directorul general al grupului, Wolfgang Ruttenstorfer, în raportul financiar al companiei realizat pentru primul trimestru.

Grupul a raportat venituri de 5,3 miliarde de euro pentru primul trimestru, în creştere cu 23% faţă de 4,3 miliarde de euro în ianuarie-martie 2009.

La rândul său, OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru un profit net de 807,4 milioane de lei, sumă de 2,4 ori mai mare faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor întocmite după standardele IFRS, citate de Mediafax.

Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al OMV a crescut cu 167%, la 710 milioane de euro, de la 266 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, Petrom contribuind la acest rezultat cu 230 de milioane de euro.

Rezultatele grupului au beneficiat de avansul de 72% al petrolului Brent la o cotaţie medie de 76,36 dolari pe baril în primul trimestru, de la 44,46 dolari pe baril în aceeaşi perioadă din 2009.

Volumele de petrol şi gaz natural lichefiat livrate de OMV în primul trimestru au crescut cu 9%, la 15,8 milioane de barili, după ce operaţiunile din Noua Zeelandă, Kazahstan şi Yemen au compensat scăderea înregistrată în România şi Tunisia, se arată în raport. Volumul de gaze livrat a scăzut cu 4%, la 71,5 miliarde de picioare cubice (2,02 miliarde metri cubi), de la 74,1 miliarde de picioare cubice (2,09 miliarde metri cubi), în urma reducerii producţiei în Austria şi România.

Operaţiunle de Rafinare şi Distribuţie au generat un profit EBIT de 92 de milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 51 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut, după ce veniturile au crescut cu 32%, la 3,76 miliarde de euro.

Marja de rafinare a scăzut cu 32%, la 2,92 dolari pe baril, de la 4,26 dolari pe baril în primele trei luni ale anului precedent, însă a crescut comparativ cu 0,79 dolari pe baril în octombrie-decembrie 2009.

Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 75% în primul trimestru, faţă de 86% în ultimele trei luni ale anului trecut, în timp ce la Petrom aceasta a scăzut considerabil, la 52%, mai ales din cauza închiderii rafinăriei Arpechim de la mijlocul lunii ianuarie până la finele lui februarie, ca urmare a condiţiilor nefavorabile din piaţă.

Pe segmentul Gaze naturale şi Energie, profitul EBIT a crescut cu7 3%, la 87 milioane de euro, în timp ce vânzările au stagnat la 1,27 miliarde de euro.

Pentru 2010, OMV prognozează că evoluţia preţului petrolului Brent să rămână volatilă, într-o bandă de variaţie de 60-85 de dolari pe baril, similară perioadei ianuarie-iunie 2009.

Totodată, grupul se aşteaptă la o apreciere a leului în raport cu euro şi dolarul american, ca urmare a condiţiilor volatile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite