OMV Petrom şi Eldrive instalează 30 de staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice în România şi Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eldrive şi OMV au inaugurat deja două staţii de încărcare în Bulgaria
Eldrive şi OMV au inaugurat deja două staţii de încărcare în Bulgaria

Un număr de 30 de staţii de încărcare rapidă pentru automobilele electrice vor fi instalate în staţiile de distribuţie a carburanţilor OMV din România şi din Bulgaria, în urma unui parteneriat între companiile OMV Petrom şi Eldrive. Implementarea proiectului va dura aproximativ doi ani.

Ca urmare a acestei iniţiative, România şi Bulgaria vor fi conectate printr-o infrastructură de puncte de încărcare rapidă de 50 de kW, situate, în mod accesibil, în staţiile din reţeaua OMV. Eldrive va instala şi va fi operatorul punctelor de încărcare.

Primele două staţii din cadrul acestui proiect au fost instalate în Bulgaria, în Daskalovo (autostrada Struma) şi şoseaua Golyamokonarsko (în apropiere de Plovdiv) şi au avut, deja, primii clienţi.

Noua reţea de staţii de încărcare le va permite şoferilor să încarce până la 80% din bateria vehiculelor electrice, în aproximativ 40 de minute, în cadrul unui ciclu de încărcare rapidă.

În urmă cu trei ani, OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot, a instalat primul punct de încărcare rapidă pentru maşinile electrice, într-o staţie de distribuţie carburanţi OMV.

„Credem că viitorul mobilităţii va presupune un mix de carburanţi, convenţionali şi alternativi şi, în acelaşi timp, sustenabili din punct de vedere economic şi al mediului. În ceea ce priveşte soluţiile alternative, pentru autoturisme şi vehiculele uşoare, pe distanţe scurte, maşinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele şi transport pe distanţe mai mari, luăm în considerare ca potenţiale soluţii CNG şi LNG, care au o eficienţă energetică mai mare şi emisii mai scăzute. Ne bucurăm să oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi încărca rapid vehiculele electrice în timp ce beneficiază de celelalte servicii oferite în staţiile noastre de carburanţi”, a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

„Acest parteneriat este un pas crucial pentru dezvoltarea reţelei noastre de încărcare, precum şi pentru mobilitatea electrică din regiune. Noile staţii de încărcare le vor permite proprietarilor de vehicule electrice să circule fără griji în Bulgaria, România şi între cele două ţări. Suntem foarte mândri că Eldrive nu este doar cea mai mare reţea de încărcare din regiune pentru maşini electrice, ci şi una dintre cele mai mari reţele din Sud-Estul Europei. Parteneriatul cu OMV Petrom reprezintă o mare recunoaştere pentru noi şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm la acest proiect”, a declarat Stefan Spassov, CEO Eldrive.

OMV Petrom este prezent pe piaţa de distribuţie de carburanţi în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, operând o reţea de 800 de staţii de alimentare sub mărcile OMV şi Petrom.

La finalul anului trecut erau, în România, aproximativ 400 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, în timp ce numărul de vehiculele electrice şi hibrid nou înmatriculate în primele patru luni ale anului 2020 reprezenta 2,75% din numărul de vehicule înmatriculate.

Reţeaua Eldrive are peste 210 puncte de încărcare în Bulgaria şi România. Reţeaua funcţionează prin aplicaţia smartphone Eldrive, cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea informaţii în timp real despre locaţia, tipul, preţul şi starea staţiei alese precum şi pentru a efectua plata.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite