OMV a investit 50 de milioane de euro pentru staţia de tratare a gazelor de la Hurezani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OMV Petrom a investit circa 200 de milioane de euro în perioada 2010-2019 în dezvoltarea unui hub centralizat pentru tratarea gazelor din producţia internă în Sud Estul României. Ultima etapă a acestui proiect a constat într-o investiţie de 50 de milioane de euro începând cu 2017, pentru un nou proces eficient de tratare a gazelor. În prezent, staţia este în faza de testare şi se estimează că va deveni complet operaţională în iulie.

„Hub-ul de gaze de la Hurezani deserveşte patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom, este situat în judeţul Gorj şi include cea mai mare staţie de tratare a gazelor din ţară. Această investiţie permite României să beneficieze de o sursă de gaze naturale de încredere, acum şi în viitor”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

Investiţia de aproximativ 50 de milioane de euro a inclus construcţia unei staţii de tratare a gazelor cu o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic, care asigură separarea gazului de condensat, printr-un proces de separare la temperatură scăzută. De asemenea, în cadrul investiţiei, a fost construită infrastructura de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producţie şi cu sistemul naţional de transport pentru gaze şi condensat.

În 2018, producţia din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, adică echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuinţe.

Investiţia de aproximativ 200 de milioane de euro în dezvoltarea hub-ului centralizat de tratare a gazelor de la Hurezani s-a realizat în trei etape. Aceasta a inclus 135 de milioane de euro pentru unitatea de comprimare gaze pusă în funcţiune în 2010, circa 13 milioane de euro pentru unitatea de deshidratare pusă în funcţiune în 2015 – care înlătură apa din gazul natural, şi aproximativ 50 de milioane de euro pentru cel mai recent proiect – CHD Hurezani (Instalaţia Centralizată de separare a hidrocarburilor). Cea mai recentă etapă, care include staţiile de tratare şi infrastructura de conducte, întregeşte lanţul de comprimare şi tratare a gazelor naturale.

Construcţia a început în 2017 şi a implicat aproximativ 500.000 de ore-muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite