O lume dispărută - Valea Jiului. Planul guvernării PSD-ALDE pentru minerit: promisiuni deşarte, sărăcie şi companii falimentare

Drumul de la cărbune la energia verde nu este unul uşor. Guvernele din întreaga lume se pregătesc cum pot mai bine pentru noua revoluţie în energie. La noi, cărbunele încă ocupă aproximativ 30% în mixul energetic şi asigură, practic, echilibrul acestui sistem. Dar aşa-zisa relansare a mineritului propusă de premierul Florin Tudose şi de ministrul Energiei Toma Petcu n-a produs, deocamdată, decât cel de-al treilea accident de muncă în două luni.

În loc să însănătoşim companiile de stat din domeniu, să le asigurăm minerilor condiţii de muncă sigure şi să investim, apoi, în noi tehnologii ca să salvăm cât se poate de mult din minerit, noi am furat în draci mineritul din ţara noastră.La asta ne pricepem cel mai bine, asta facem. 

Accidentele de muncă şi neregulile constatate în minele româneşti au început să crească alarmant. Guvernanţii şi directorii companiilor de stat, în loc să se gândească la soluţii concrete, au ales varianta românească a promisiunilor şi a discursurilor goale. Nu numai că am băgat în sărăcie comunităţi întregi, dar pe unii mineri i-am şi condamnat la moarte. După al treilea accident de muncă din ultimele două luni ce a survenit, ieri, de data aceasta la mina Livezeni, poate nu ar fi rău să ne punem întrebarea dacă nu este just să punem o mică pauză şi statul acesta pentru care plătim atâtea impozite şi taxe să se asigure că oamenii aceia nu sunt carne de tun pentru nişte băieţi care îşi numără liniştiţi banii, acasă, la căldurică.   

Eram în clasa a opta în 1999, dar îmi aduc aminte foarte clar cum mă uitam ţintuit în faţa televizorului la imaginile dure, cu minerii luând la bătaie forţele de ordine şi mărşăluind prin ţară în drumul lor spre a-şi face dreptate, din nou, la Bucureşti. Aveam, să ne dăm seama, cu toţii, după multă vreme, cine sunt adevăraţii responsabili pentru cea mai adâncă şi necrozată rană din societatea noastră. Ei n-au plătit cu adevărat niciodată. Ba din contră. Şi-au ridicat averi şi au câştigat alegeri pe vieţile luate de minele reci care au murit şi ele la rândul lor, în linişte, în anii dinainte şi după aderarea la UE. Din mineritul românesc nu a mai rămas decât un vagonete negricios plin cu promisiuni sufluroase. Decontul l-au achitat minerii, condamnaţi deopotrivă de elite şi de politicieni la a deveni nişte paria ai acestei minunate societăţi.  

Industriile care sunt pe moarte şi care au avut un rol decisiv la cea de-a doua revoluţie industrială iau cu ele, acolo, dincolo, mai mult decât nişte locuri de muncă. Oraşele construite în jurul unei singure industrii, precum cea a mineritului, au dezvoltat o identitate comună. Mina a fost lăsată ca o moştenire, din generaţie în generaţie. Când tu, stâlpul familiei, ajungi să te uiţi în ochii copilului tău şi să constaţi că singurul lucru pe care ştiai să-l faci nu mai ai cum să-l transmiţi mai departe te întrebi dacă viaţa asta mai are un rost.  

Noi, cei de la oraş, care adormim înfofoliţi cu lumina şi televizorul aprins, cărora ni se face silă când e noroi afară şi călcăm simandicos ca să nu ne murdărim botinele, nu o să înţelegem niciodată de ce pentru mulţi mineri şi pentru familiile lor nu mai există viaţă după ultimul abataj. Într-un dispreţ total pentru ideea de viaţă au apărut rapid şi salvatorii mineritului românesc. Fără o viziune, fără un plan de viitor, au înţeles rapid că în haos se fac cele mai mari nenorociri şi se dau cele mai mari tunuri. Au asistat complice la falimentul unei pături sociale, dându-i de mâncare lozinci şi vorbe goale. 

Când a decis, de fapt, România, că este mai bine să închidă minele?

Două luni au trecut de la tragicul accident din mina Lupeni în urma căruia au murit patru oameni şi nici azi nu ştim cine dracului sunt vinovaţii. Într-o după-masă, tavanul unei galerii s-a surpat. Se făcuse un gol de aer. Acolo nu erau stâlpi hidraulici de susţinere, ci nişte grinzi. I-am plâns pe mineri şi am trecut repede la statul paralel.

România nu a fost capabilă să salveze mineritul românesc. Ba din contră, i-a dat şuturi până s-a dus în groapa cu funingine privind cu nepăsare la strădaniile unor oameni prestând pentru patrie în cele mai nesigure şi impropii condiţii de muncă. Dar ar fi bine să facem un arc peste timp şi să privim puţin în urmă.

În perioada 2000-2004 guvernul Năstase negocia cu Comisia Europeană aderarea României la Uniunea Europeană. Ţara noastră, îşi asuma, prin strategia energetică elaborată de Iulian Iancu, secretar de stat la Energie în acea vreme, închiderea minelor. Documentul a stat la baza negocierilor pe capitolul Energie . 

Strategia privind mineritul prevede ca producţia de lignit să fie concentrată în cele mai eficiente operaţiuni din punct de vedere al costurilor care sunt exploatarile de suprafaţă, iar minele neviabile (mai ales exploatăriile subterane) să fie închise.

Cum? Adică, partidul care îi chema pe mineri să facă ordine la Bucureşti tocmai le semna sentinţa? Nu pot să cred! La fel cum nu pot să cred cum marele susţinător al schemei de regenerabile, Iulian Iancu, nu a luat în calcul efectele devastatoare pe care le va avea asupra mineritului. 

Să revenim, acum, mai aproape de zilele noastre. La începutul anului 2016, Complexul Energetic Hunedoara avea datorii de 1.5 miliarde de lei. Vă mai aduceţi aminte de suveica aceea cu contractele oneroase cu firme paravan de prin Ungaria. Ţara noastră ajunsese să importe cărbune, incredibil!

Mineritul era, deja, în metastază, aşa că, în data de 10 noiembrie 2016, autorităţile din România au notificat Comisia Europeană cu un plan de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea, considerând că cele două exploatări au nevoie de ajutor de stat pentru ca activitatea minieră să fie sistată, în linie cu cerinţele Deciziei Consiliului. Încetarea producţiei de cărbune la mina Lupeni avea ca termen limită 30 septembrie 2017 în timp ce, la Lonea, dedline-ul era 31 decembrie 2018. Autorităţile din România au apreciat la acea vreme că trebuie să menţină întregul contingent de angajaţi în timpul perioadei de închidere pentru a preveni apariţia unor inundaţii şi pentru a evacua apa din galerii. Mai multe detalii aici. Dar, ar mai fi fost timp pentru un plan?

Exploatarea cărbunelui, la mina Lupeni, acolo unde a avut loc teribilul accident, a continuat şi după termenul limită de 30 septembrie 2017, dar în baza unei convenţii semnată de sindicate, prin care s-a prelungit exploatarea până în 2018. Asta deşi documentul Comisiei Europene spunea cu totul şi cu totul altceva. 

În poziţie de offside este şi ministrul Toma Petcu.

În perioada de închidere se face prin exploatare. Cu alte cuvinte, extracţiile din mină pot continua chiar şi pe perioada de închidere. Când se va stabili pe noua procedură şi noul termen de CE va fi o închidere tot prin exploatare. Nu va fi o închidere de genul mâine sigilăm mina şi nimeni nu mai intră în ea.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CEH, Ioan Stamir Purcaru, afirma cu o săptămână înainte de tragedia de la Lupeni că nu există niciun risc ca să nu fie prelungită perioada de exploatare. 

Eu îmi asum această situaţie de continuare a activităţii, la acest moment nepunându-se problema de tragere a ajutorului de stat pentru luna octombrie!

De ce au fost readuşi directorii care au vrut cu tot dinadinsul să bage Complexul Energetic Hunedoara în insolvenţă?

Având datorii uriaşe, C.E.H. a cochetat cu intrarea în insolvenţă în mai multe rânduri. Acesta a fost singurul plan. Prima tentativă a fost în perioada ianuarie – mai 2016, dar procedura a fost anulată pe 3 mai în momentul în care Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de sindicatul „Noroc Bun”. În 23 mai, Tribunalul Hunedoara decidea reintrarea în insolvenţă a C.E.H. şi desemna acelaşi administrator judiciar numit şi la prima tentativă de insolvenţă, firma GMC SPRL Craiova. În noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia soluţiona alte contestaţii împotriva hotărârii de intrare în insolvenţă şi a respins pentru a doua oară deschiderea procedurii. Asta înseamnă că C.E.H. nu a putut să creioneze un plan de reorganizare şi de reeşalonare a datoriilor istorice.

Viorel Stancu, fost membru PSD şi PDL, a detinut funcţia de director general al C.E.H. în mai multe etape. Mai întâi, a fost interimar în perioada iulie – septembrie 2015, fiind consiliat în ultimele două luni de mandat de Mihael Melczer, apoi în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, când compania intra pentru prima dată în insolvenţă. Viorel Stancu a fost numit din nou director general al C.E.H. în mai 2017, înlocuindu-l pe Melczer care, după ce a avut o întrevedere cu ministrul Energiei Toma Petcu, a ajuns membru al Consiliului de Administraţie.

Un alt personaj importat este Ioan Stamin Purcaru, care a fost numit directorul Consiliului de Administraţie al C.E.H. în data de 10 martie 2017. El a mai fost membru al C.A. al C.E.H. în perioada iunie 2013 – martie 2015, perioadă în care societatea a acumulat datorii uriaşe, evidenţiate atât în evaluarea administratorului judiciar cât şi în raportul Corpului de Control al Ministrului Energiei efectuat în perioada ianuarie – martie 2016. Purcaru a mai făcut parte din conducerea C.E.H. încă un an, până când C.A.-ul a fost dizolvat odată cu intrarea în insolvenţă a companiei. Sotia lui Purcaru a lucrat până în decembrie 2016 la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului condusă de cumnatul deputatului PSD, Cristian Resmeriţă.

În C.A. se mai regăsesc Aurelian Ghimpău, fost preşedinte în trecut al acestui for şi Gabriela Pîciu, consilierul personal al secretarului de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan. 

Concluziile anchetelor de la ITM au fost ignorate

ITM a efectuat numai în acest an peste 40 de controale la C.E.H. şi a aplicat 185 de avertismente şi 2 amenzi pentru diverse nereguli. La Mina Lupeni, ITM a dat o amendă de 10.000 de lei pentru că într-una din galerii nu era suficient loc iar intrarea în abataj era obturată.

Mai mult, la Lupeni nu s-au mai primit stâlpi hidraulici din 2013, contractul cu firma furnizoare Gerom Internaţional expirând anul acesta. Aşa că această firmă mai livrează la mina Lupeni doar grinzi de susţinere. În urma evenimentului tragic, la mina Lupeni s-a constatat că stâlpii nu aveau înălţimea de 2.10, ci de 1.80. Ministrul Energiei a declarat că va achiziţiona 200 de stâlpi din străinătate, însă ar fi bine să fie atent la furnizor.

În luna iulie 2017, adică la câteva luni de la numirea noului director general şi a noii componenţe a C.A., C.E.H. a semnat un contract cu firma Gamiatricos pentru furnizare de 80 de stâlpi hidraulici pentru mina Livezeni, care ar fi venit din Polonia. Numai că aceşti stâlpi au zăcut în curtea unităţii miniere până mai ieri deoarece nu aveau acte în regulă de provenienţă şi nu erau conformi cu fişa tehnică. La o testare aleatorie, unul dintre aceşti stâlpi s-a făcut praf.

Poate că cei 200 de stâlpi hidraulici promişi pentru mina Lupeni nu sunt, de fapt, nişte vlăstare.

De ce au încurajat liderii de sindicat continuarea activităţii de producţie?

Sindicatele de la Mina Lupeni sunt controlate de trei membri PSD. Este vorba despre Darius Cîmpean, preşedinte interimar al „Sindicatul Muntele” – soţia lui este şef de serviciu la mina Lupeni şi are o cotă de 50% de intrare în subteran -, Vasile Vamoş, şeful Sindicatjl Liber şi Independent E.M. Lupeni, care a făcut însă un pas în spate când s-a renegociat noul contract de muncă şi Adrian Misaroşi, consilier local PSD, preşedintele Sindicatului Muncitorilor şi TESA E.M. Lupeni. Soţia lui este directorul Spitalului Municipal Lupeni.

Aceştia nu au fost de-acord cu programul de închidere a minelor negociat de guvernul României cu Comisia Europeană. Drept urmare, Sindicatul Muntele a semnat cu Ministerul Energiei o convenţie prin care prelungeau cu încă un an activitatea minieră de la Lupeni. Convenţia urma să fie trimisă la Comisia Europeană dar C.E. nu a dat un răspuns oficial în această privinţă. Aşa că exploatarea a continuat, practic, pe proprie răspundere, pentru că, acolo, în subteran, nu s-a mai făcut nicio investiţie.

Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, lovitura fatală aplicată Complexului Energetic Hunedoara

Guvernul PSD-ALDE a decis că, de la 1 ianuarie 2018, să scadă contribuţiile aferente salariului brut de la 39.25% la 37.2% şi mutarea lor în sarcina exclusiv a angajatului. Dar această decizie va avea un impact nimicitor asupra Complexului Energetic Hunedoara.

Neputând intra în insolvenţă şi să urmeze, precum alte companii de stat, un program de reorganizare şi de eliminare a contractelor cu firme căpuşă, C.E.H. a acumulat datorii de 431,329 milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale. Fie va face concedieri masive, cu riscul de a-şi afecta activitatea, fie cineva va ridica mâna şi va trage pe dreapta. De ce? Pentru că stopajul la sursă al contribuţiilor sociale a redevenit infracţiune şi îi va fi imposibil conducerii, în condiţiile de faţă, să majoreze salariul brut cu cota contribuţiilor sociale pe care, uite că nu le-a virat la stat! De ce statul indolent i-a permis unei companii publice să acumuleze atâtea datorii nu mai e un mister. Pentru voturi şi pentru ca unii politicieni să nu-şi piardă influenţa din zonă.

Unde e planul ăla de reorganizare pe termen lung?

Degeaba premierul Mihai Tudose a mers la finalul lui octombrie în Hunedoara şi Valea Jiului. S-a plimbat precum vodă prin lobodă şi nu a înţeles nimic. A cumpărat nişte brânză, dintr-o piaţă, mestecând, ceva, despre retehnologizarea minelor. Domnule premier, ai vorbit serios, sau te-ai lăsat sedus de peisaj? Prin trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat te-ai gândit că tocmai aţi semnat condamnarea la moarte a mineritului din Valea Jiului! Voi aţi tocat banii de investiţii, dar e de apreciat harul de povestitor de basme pe care îl aveţi.

Premierul si-a mai asumat că, în maximum o lună, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, va prezenta un plan de reorganizare pe termen lung din punct de vedere al retehnologizării companiei, precum şi un program de activităţi pe termen mediu şi lung. Probabil că e atât de bun încât se mai lucrează la el.

Pentru voi toţi, minerii nu sunt decât nişte rigide semne de exclamare atunci când apar accidente de muncă iar Valea Jiului doar o aglomeraţie de oraşe murdare de provincie, deconectată economic de la restul României. Aţi daţi ţepe statului şi aţi aruncat cu toţii în disperare şi în bezna sărăciei nişte oameni care şi-au pus încrederea în voi. De fapt, nu sunteţi în stare de nimic. Le-aţi vândut iluzii şi promisiuni şi v-aţi folosit de mineri până la ultima suflare. Continuarea, doar pentru nişte voturi, a activităţii în minele nesigure, în care nu s-au mai făcut investiţii, mi se pare o crimă curată!