Numărul total al firmelor înscrise la schema de ajutor HoReCa, mult sub estimări. Jumătate din companii au un grad de îndatorare de peste 90%

Numărul total al firmelor înscrise la schema de ajutor HoReCa, mult sub estimări. Jumătate din companii au un grad de îndatorare de peste 90%

Foto: Arhivă Adevarul

Analistul financiar Iancu Guda, a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferinţe, că HoReCa este cu siguranţă industria cea mai afectată de pandemie, jumătate din companiile din domeniu având un grad de îndatorare de peste 90%.

Ştiri pe aceeaşi temă

„HoReCa este cu siguranţă cea mai afectată industrie din România în contextul pandemiei.(...) Ne-am uitat pe situaţiile financiare ale tuturor companiilor din România active în această industrie, având în vedere codul CAEN.
 
Am acoperit şi spectrul turismului (...). HoReCa este o industrie care a fost sever afectată pe parcursul anului 2020. Cifrele confirmă o scădere a vânzărilor cu 39% şi profitul mediu în industria HoReCA a scăzut cu 77%. Ca să înţelegeţi severitatea acestor cifre, practic vânzările sunt aproape la jumătate şi profitul de patru ori mai mic.”, a transmis analistul, potrivit Agerpres.
 
Conform acestuia, pentru fiecare 100 de lei cifră de afaceri obţinuţi de HoReCa în 2020, corespondentul pe 2019 era de 164 de lei , iar profitul de la 20 de lei la doar 5 lei. 
 
„Vorbim de o industrie afectată din perspectivă comercială, vânzări şi profituri. Dar implicaţiile pe lanţ sunt creşterea îndatorării din cauza decapitalizării acestor firme. Practic nu s-au mai rostogolit fondurile pe capital de lucru, profiturile au scăzut şi jumătate din companiile din această industrie au un grad de îndatorare de peste 90%. 
 
Dacă luăm în considerare şi bilanţul, şi gradul de îndatorare foarte ridicat, şi profitabilitatea foarte scăzută, pe parcursul anului 2020, din 10 companii active în HoReCa şapte au ajuns să prezinte un risc ridicat de insolvenţă. Situaţia în 2019 arată mai bine. Erau doar trei companii cu risc ridicat de insolvenţă", a explicat Guda.
 

Schema HoReCa, cel mai important sprijin pentru companii

Analistul a subliniat că cea mai importantă schemă de sprijin pentru aceste companii, compensarea pierderilor cu 20% din scăderea vânzărilor, vine să acopere din profitul nerealizat, iar, în lipsa acestei scheme, cu siguranţă majoritatea companiilor cu risc ridicat de insolvenţă, cele 70%, ar fi ajuns în pragul de insolvenţă de facto.
 
„O spirală distructivă din care nimeni nu are de câştigat. Statul, pentru că ar vedea o scădere a contribuţie HoReCa în PIB, şi vorbim de o industrie cu un impact de 5,1%, creşterea şomajului, deci cheltuieli suplimentare, venituri publice mai mici. Business-ul, industria, antreprenoriatul suferă din cauza materializării riscului şi automat noi, oamenii, populaţia, care nu mai avem la îndemână aceleaşi alternative. Pe fond de concurenţă scăzută, serviciile din perspectiva calităţii cu siguranţă ar avea de suferit", a completat analistul financiar.
 

Doar 10.000 de companii au aplicat pentru a obţine ajutorul de stat destinat industriei HoReCa

Doar 10.185 de companii au solicitat ajutor de stat din schema de ajutor HoReCA, prin care acestea primeau 20% din pierderea de cifră de afaceri între 2019 şi 2020, din cauza pandemiei, arată datele Ministerului Economiei.
 
În topul companiilor care au solicitat cele mai mari sume din această schemă de ajutor de stat se află Christian Tour (activităţi ale tur oepratorilor), Fix Exents & Travel (agenţie de turism), Vola.ro (agenţie de turism), dar şi US Food Network (care administrează lanţul de restaurante de tip fast food KFC) sau Nemo Investment Vehicle (compania care administrează hotelul Radisson). Împreună, primele zece companii care au solicitat cele mai mari sume din schema de ajutor de stat au cerut 437 de milioane de lei, dar acestea vor primi maximum 39,2 milioane de lei, ca urmare a plafonului de 3,9 milioane de lei pentru fiecare beneficiar în parte.
 
„După închiderea procesului online de aplicare, urmează perioada de evaluare a dosarelor depuse, etapă care va fi asigurată de personalul ministerului. În această etapă, vor fi comunicate deciziile de admitere sau respingere.
 
Evoluţia numărului de dosare procesate va fi comunicată de minister printr-un update săptămânal. După finalizarea procesului se va stabili suma finală pentru care există cereri de finanţare, iar sumele solicitate vor fi pro-ratate, aşadar toate firmele care au aplicat cu succes vor primi bani.
 
Imediat după parcurgerea acestor paşi începe trimiterea contractelor la semnat de către beneficiari şi plata efectivă a ajutorului.”, transmit reprezentanţii ME.
 
Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021 şi urma să se închidă marţi, 20 iulie, cu posibilitate de prelungire, însă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis un ordin care a extins această perioadă, până la 26 iulie, pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema.
 
Ministerul a estimat că numărul potenţialilor beneficiari ai schemei va ajunge la 30.000. Însă, până la 19 iulie 2021, cu o zi înainte de expirarea termenului iniţial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8000 de firme. Marţi, 27 iulie, ME a anunţat că numai 10.185 de companii au solicitat ajutor de stat din schema HoReCA.
 
Analistul a atras atenţia, totodată, că HoReCa este un angajator foarte important, cu aproape 271.000 de locuri de muncă direct angajate. Dacă se iau în considerare şi cele de pe lanţ, cifrele industriei indică undeva la 400.000 de locuri de muncă, cam 10% din forţa de muncă angajată la privat. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările