Novensys Corporation şi Automotive solicită insolvenţa Rompetrol Downstream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două firme, Novensys Corporation şi Automotive, solicită deschiderea procedurii insolvenţei în cazul Rompetrol Downstream. Reprezentanţii grupului petrolier susţin că nu există bază legală deoarece nu se află în imposibilitate de plată, informează Mediafax.

Cererea depusă de Novensys Corporation va fi judecată pe 19 mai de Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti.

"Situaţia creată între Rompetrol Downstream şi compania Novensys este una strict comercială, în care ambele părţi nu au convenit încă asupra tuturor detaliilor în ceea ce priveşte contractul de prestări de servicii, a modului de derulare a acestuia, toate anexele acestuia şi asupra îndeplinirii de către Novensys a obligaţiilor sale contractuale", au declarat reprezentanţii grupului petrolier, citaţi de Mediafax.

Aceştia au precizat că vor cere respingerea cererii şi obligarea companiei Novensys la plata unei cauţiuni de zece la sută din valoarea creanţei invocate, apreciind că cererea de deschidere a insolvenţei a fost formulată cu rea-credinţă, în contradicţie cu prevederile Legii 85/2006.

Novensys Corporation nu este singura firmă care a cerut deschiderea procedurii insolvenţei în cazul Rompetrol Downstream. Automotive SA a depus două cereri de chemare în judecată, cu acelaşi obiect, una înaintată instanţei în 30 aprilie şi alta în 4 mai. Termenele de judecată sunt 3 şi 15 decembrie 2010.

Potrivit reprezentanţilor grupului petrolier, Automotive solicită recuperarea unei sume de bani mai mică faţă de creanţa pe care Rompetrol Downstream o are împotriva societăţii, reprezentând contravaloarea carburanţilor livraţi în perioada 2009-2010.

"Precizăm că Rompetrol Downstream a solicitat, prin intermediul instituţiilor competente, recuperarea acestei creanţe, după ce anterior a avut toată disponibilitatea de a găsi o soluţie pentru stingerea diferendului dintre părţi. Pe de altă parte, societatea Automotive deţine fără niciun titlu legal trei rezervoare pentru depozitarea de GPL care aparţin unei alte societăţi a grupului Rompetrol, Rompetrol Gas", au adăugat reprezentanţii Rompetrol, citaţi de Mediafax.

Grupul Rompetrol este controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite