Noul şef ANAF a explicat de ce a picat examenul oral la Antifraudă

Noul şef ANAF a explicat de ce a picat examenul oral la Antifraudă

Noul preşedinte ANAF

Mihaela Triculescu, economistul numit joi în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a explicat de ce a picat în 2015 proba orală pentru ocuparea unui post de inspector la Antifraudă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În perioada 2014-2016, am susţinut mai multe sesiuni de recrutare pentru funcţia de inspector Antifraudă. De fiecare dată, la proba scrisă am fost printre primele poziţii, ocupând chiar prima şi a doua poziţie, dar totodată la proba orală mi s-a transmis că nu mă încadram în «profilul» cerut de Direcţia Antifraudă", a spus noul şef al ANAF pentru profit.ro
 
Premierul Viorica Dăncilă a semnat, joi, decizia de numire a lichidatorului judiciar Mihaela Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.
 
”Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici”, au transmis reprezentanţii Guvernului, într-un comunicat de presă.
 
Potrivit acestora, Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experienţă. În ultimii trei ani a fost practician în insolvenţă, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii.
 
Noul preşedinte ANAF este licenţiat în economie şi absolvent al studiilor de master disciplina Analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: