Proiect Cod Fiscal: TVA redusă la 20%, TVA de 9% la carne şi legume-fructe, CAS şi CASS pentru toate persoanele cu venituri, accize mai mici la carburanţi

Proiect Cod Fiscal: TVA redusă la 20%, TVA de 9% la carne şi legume-fructe, CAS şi CASS pentru toate persoanele cu venituri, accize mai mici la carburanţi

Executivul va discuta astăzi noua formă a codului fiscal

Taxa pe valoarea adăugata (TVA) va fi redusă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 la toate produsele, în vreme ce TVA pentru carne, peşte şi produse din acestea, dar şi pentru legume şi fructe, va fi redusă de la 24% la 9% începând tot cu această dată, a declarat, în şedinţa de Guvern, Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice.

TVA redusă la 20% de la 1 ianuarie 2016

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% la 20% şi scăderea cotei de TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% la 9% începând cu 1 ianuarie 2016. De asemenea, documentul prevede introducerea, tot de la 1 ianuarie 2016, a taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clpdiri şi terenuri de orice fel, pentru a cător livrare se aplică regimul de taxare. 

Potrivit proiectului, Guvernul vrea să reducă TVA de la 20% la 18% începând cu 1 ianuarie 2018. 

În urma adoptării acestor măsuri, România ar urma să coboare sub media Uniunii Europene, de 21,5%, în ceea ce priveşte nivelul TVA. Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor, a arătat că frauda fiscală din TVA a fost mai mare după majorarea TVA, respectiv de la 3,4% din PIB în 2010 la 6,3% din PIB în 2012, după care s-a redus la 5,7% din PIB în 2013. În plus, consumul privat a crescut, în medie, cu 1% anual în 2011 şi 2012, deşi veniturile salariale reale s-au majorat în medie cu 2%. 

Impact bugetar brut al măsurilor privind TVA va fi de 11,6 miliarde de lei în anul 2016, sume care rămân la dispoziţia populaţiei şi a agenţilor economici, a spus Vâlcov. Totuşi, ar urma să se recupereze venituri de 6,4 miliarde de lei din TVA, contribuţii sociale şi impozit pe salarii. Astfel, impactul bugetar net al măsurilor privind TVA va fi de 5,2 miliarde de lei în 2016. 

Guvernul estimează că măsurile privind reducerea TVA vor genera o creştere economică suplimentară de un punct procentual, numărul locurilor de muncă va creşte cu 145.000 în 2016 şi cu aproximativ 75.000 în următorii ani. De asemenea, Guvernul estimează o reducere a evaziunii fiscale, apreciată la încasări suplimentare anuale de 500 de milioane de lei.   

CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri

Proiectul noului Cod Fiscal prevede introducerea plafonului maxim de cinci salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a CAS şi CASS de la 1 ianuarie 2016 şi eliminarea deducerii CASS de la calculul impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2016. În plus, proiectul prevede introducerea obligaţiei de plată a CAS şi a CASS pentru toate persoanele care realizează venituri, dar şi majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe veniturl din pensii începând de anul viitor. 
 

Reduceri de CAS din 2017 şi la angajat şi la angajator

Proiectul noului Cod Fiscal prevede, începând cu 1 ianuarie 2017, reducrea CAS la angajat de la 10,5% la 7,5% şi de la 15,8% la 13,5% în cazul angajatorului. Impactul bugetar net al propunerilor privind contribuţiile de asigurări sociale va fi de minus 2,5 miliarde de lei în anul 2016.  
 

În urma adoptării acestor măsuri privind contribuţiile de asigurări sociale se estimează o creştere cu 300 de milioane de lei a încasărilor din impozitul pe venit, cu 700 de milioane de lei a încasărilor din CAS, cu 900.000 de milioane de lei din TVA şi cu 800 de milioane de lei din alte taxe şi impozite. 

De asemenea, se estimează pentru 2017 o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) cu 0,5 puncte procentuale faţă de anul precedent în urma introducerii acestor măsuri, un avand cu 0,6 puncte procentuale a consumului populaţiei şi apariţia a 65.000 de locuri de muncă noi. 

Accizele scad din 2016 la carburanţi

Acciza la motorină se va reduce cu 20%, o reducere de 18,62% la benzina fără plumb şi de 16,28% la cea cu plumb. De asemenea, se elimină accizele la cafea şi petrol şi scad accizele şi la băuturi. Astfel, scad cu 15,38% accizele la bere, cu 70% la vinuri spumoase şi cu 30% pentru băuturile spirtoase. Impactul bugetar brut ar fi de 2,87 de miliarde de lei în 2016, iar cel net de 1,34 miliarde de lei. 

Taxa pe stâlp dispare din 2016

De asemenea, impozitul pe construcţii speciale va dispărea la finele acestui an, măsura având un impact brut de 1,6 miliarde de lei, bani care vor rămâne la dispoziţia companiilor pentru investiţii. Guvernul estimează că va recupera 0,85 miliarde de lei din TVA, CAS şi impozit pe salarii, astfel că impactul bugetar net ar fi de doar 0,75 miliarde de lei. Măsura ar creea 20.000 de locuri de muncă, ar aduce investiţii mai mari în sectorul privat cu 0,5 puncte procentuale şi va contribui pe termen mediu la creşterea economică cu 0,2 puncte procentuale.

Cota unică se reduce de la 16% la 14% din 2019

Cota unică de impozitare va fi redusă de la 16% la 14% din ianuarie 2019, conform proiectului noului Cod Fiscal.

Reducerea va diminua încasările la buget cu 4,8 miliarde lei în 2019, dar va genera şi venituri suplimentare de 2,3 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, şi ca urmare a creării de noi locuri de muncă, impactul bugetar net fiind 2,5 miliarde lei.

Guvernul anticipează, prin reducerea cotei unice, o creştere economică suplimentară de circa 0,5 puncte procentuale, creşterea numărului de locuri de muncă cu circa 50 mii persoane şi creşterea suplimentară a investiţiilor cu 1,1 puncte procentuale.

Impozit zero pe dividende

Impozitul pe dividende va fi zero, faţă de 16% acum, guvernul anunţând că se va elimina dubla impunere, atât la nivelul companiei, cât şi la cel al acţionarilor.

Impactul bugetar brut estimat pe 2016 este de1,86 de miliarde de lei, din care statul va recupera circa un miliard de lei din TVA, contribuţii sociale şi impozit pe salarii.

Astfel, impactul bugetar net pe 2016 ar fi de 0,86 de miliarde de lei. Măsura ar duce la stimularea interesului pentru investiţiile pe bursă, iar companiile mari nu-şi vor mai externaliza profitul, în vreme ce IMM-urile vor renunţa la tendinţele evazioniste.

 

Microîntreprinderile vor plăti impozit, fie că au sau nu angajaţi

Microîntreprinderile vor fi obligate să plătească un impozit indiferent dacă au sau nu angajaţi, firmele cu unul sau mai mulţi salariaţi urmând să achite 3%, respectiv 1% din cifra de afaceri, iar cele care nu au niciun angajat plătind trimestrial 3% plus o sumă de 1.530 lei.

Astfel, impozitul va fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi inclusiv, 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat, 3% + 1.530 lei trimestrial pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi, conform proiectului noului Cod Fiscal.

Pentru microîntreprinderile fără salariaţi şi care se află în dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, nedesfăsurarea de activităţi, impozitul va fi de 3% din cifra de afaceri.

Treptat, în etape, vor fi modificate pragurile pentru încadrarea firmelor în categoria microîntreprinderilor, acestea urmând să crească de la echivalentul a 65.000 euro în prezent la 75.000 euro din 2017 , 85.000 euro din 2018 şi 100.000 euro din 2019.

Impozitul pe locuinţe şi terenuri va creşte, chiar şi de şase ori în anumite cazuri

 
Impozitul pe locuinţe nu va mai fi limitat la 0,1% din valoarea impozabilă, ci va fi stabilit între 0,08% şi 0,2% de către primării, iar proprietarii care nu îşi îngrijesc casele şi/sau terenurile vor plăti, din ianuarie 2017, un impozit de şase ori mai mare faţă de nivelul standard. Majorările de impozite sunt prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal redactat de Guvern.
 
În luna noiembrie, agenţia Mediafax a prezentat un document al Ministerului Finanţelor, din care rezulta intenţia Guvernului de a majora impozitele locale pe terenuri şi imobile cu câte 25% în 2015 şi 2016, informaţie negată atunci de către autorităţi, în contextul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
 
Conform proiectului prezentat acum de Guvern, din ianuarie 2018, impozitul pe teren va putea fi majorat de către primării tot de şase ori pentru terenurile situate în intravilan, dacă acestea au un grad de ocupare mai mic de 20% inclusiv.
Această majorare îi va afecta inclusiv pe proprietarii de mari terenuri.
 
De asemenea, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, consiliul local va putea majora impozitul pe teren cu până la 500% începând cu al treilea an.
 
Documentul nu menţine prevederea actuală conform căreia, în cazul clădirii utilizate ca locuinţă şi a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă este majorată cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia şi nici nu mai prevede majorarea impozitului cu 65-300% pentru persoanele fizice care deţin două sau mai multe clădiri, informaţie anunţată de Mediafax în vara anului trecut.

Măsurile vor genera în 2016 un minus de 6,81 miliarde de lei la buget 

Impactul brut al tuturor propunerilor prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal ar urma să fie în 2016 de minus 16,26 miliarde de lei asupra bugetului statului, însă Ministerul Finanţelor estimează că va recupera 9,45 de miliarde de lei, astfel că impactul net asupta bugetului ar urma să fie de minus 6,81 miliarde de lei. Ministerul Finanţelor estimează că măsurile din proiectul noului Cod Fiscal ar aduce în 2016 venituri bugetare suplimentare de 6,4 miliarde de lei din TVA, 1,53 miliarde de lei din accize, un miliard de lei din dividende şi 520 de milioane de lei din impozitul pe construcţii. 
 
De asemenea, Ministerul Finanţelor estimează că propunerile din proiectul noului Cod Fiscal vor genera o creştere a PIB cu 1,7 puncte procentuale, un avans al consumului cu 1,9 puncte procentuale şi că acestea vor crea 325.000 de locuri de muncă noi.   
 
 

Noul Cod Fiscal şi noul Cod de Procedură Fiscală vor fi discutate astăzi de către Cabinet în primă lectură, cele două proiecte urmând a fi puse şi în dezbatere publică, după cum a anunţat zilele trecute Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor.

„Miercuri, vor fi prezentate în primă lectură în Guvern noul cod fiscal şi noul cod de procedură fiscală. Am avut mai multe întâlniri cu asociaţiile de profil, inclusiv cu asociaţia dumneavoastră şi foarte multe dintre propunerile dumneavoastră au fost preluate“, declara, luni, Vâlcov, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Reîmpărţirea banilor din impozite

El a spicuit atunci şi câteva dintre prevederile noului Cod Fiscal. „Foarte multe dintre propunerile dumneavoastră au fost preluate. Astfel, aţi solicitat ca impozitul pe venitul din agricultură, dar şi din pensii, să nu mai fie făcut venit integral la bugetul de stat, ci să fie împărţit în cote şi pentru dumneavostră. Acest lucru a fost prins, sper ca să rămână inclusiv după dezbaterea parlamentară”, a anunţat Vâlcov.
 
El a spus că vor urma trei luni de dezbateri asupra Codului fiscal şi de procedură fiscală.
 „Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să fie aprobat acest Cod Fiscal şi ne dorim să nu mai fie modificat până în 2020“. 
 

Gerea vrea reducerea TVA cu două puncte

Concomitent, Andrei Gerea – ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, a declarat şi el recent că Executivul doreşte reducerea TVA cu două puncte procentuale până în vară. De altfel, această măsură fusese anunţată chiar şi de către Darius Vâlcov, în luna decembrie, în timpul consultărilor cu delegaţie FMI pe buget.
Guvernul a redus de la începutul acestui an TVA la 9% în turism, după ce în 2013 a scăzut TVA la 9% la pâine şi produse de panificaţie. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a cerut reducerea TVA şi la carne şi produse din carne, dar şi la sectorul de legume-fructe.
 

Redevenţele, o necunoscută

De asemenea, în acest an Guvernul trebuie să prezinte noul regim de taxare în domeniile petrolului şi gazelor naturale, după ce perioada de zece ani în care acestea nu putea fi modificate a expirat. Executivul putea modifica încă de anul trecut redevenţele, dar a preferat să extindă cu un an regimul de taxare, respectiv redevenţele, taxa de 60% pe liberalizarea gazelor şi taxa pe extracţie, de 0,5%.
 
Nu este, însă, clar dacă reducerea TVA sau noul regim fiscal pentru extracţia hidrocarburilor vor fi incluse în noul Cod Fiscal sau vor beneficia de legi separate.
 

Impozitul pe maşină şi cel pe locuinţă, mai mari?

 
Ulterior, acest proiect a fost retras din cauza dezbaterilor pe care le-a generat şi a apropierii alegerilor prezidenţiale.

 

Prezentare Cod Fiscal

 
Mai puteţi citi:
 
 

 

citeste totul despre: