Noua şefă ANAF vrea reducerea numărului de formulare. Sunt 600 de declaraţii pe care contribuabilii trebuie să le depună

Noua şefă ANAF vrea reducerea numărului de formulare. Sunt 600 de declaraţii pe care contribuabilii trebuie să le depună

Mirela Călugăreanu, noul preşedinte al ANAF FOTO Mediafax

Noua şefă a ANAF, Mirela Călugăreanu, a anunţat un plan de măsuri de eficientizare a activităţii Fiscului, printre care şi reducerea numărului de declaraţii pe care contribuabilii trebuie să le depună.

Noul preşedinte al ANAF, Mirela Călugăreanu, a declarat că împreună Ministerul Finanţelor a elaborat un plan de măsuri „care vizează o eficientă şi corectă colectare a veniturilor bugetului dar în egală măsură şi transformarea agenţiei într-o instituţie transparentă şi eficientă”.

Călugăreanu a precizat că obiectivele sunt asigurarea unor servicii de calitate în relaţia cu contribuabilii, simplificarea mecanismului de administrare fiscală, care să susţină atât conformarea la declararea obligaţiilor, cât şi conformarea la plata obligaţiilor, un rol important avându-l şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Noua şefă a ANAF a mai spus că va încerca, prin înfiinţarea unor structuru noi în cadrul ANAF asigurarea unui tratament diferenţiat al contribuabilor în funcţie de comportamentul lor fiscal.

Planul de măsuri va cuprinde acţiuni care vor începe să decurgă în perioada imediat următoare. „Am hotărât că începând de săptămâna viitoare vom supune consultării publice aceste plan de eficientizare şi transparentizare a ANAF, consultându-ne atât cu reprentanţii mediului de afaceri, cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale, dar şi cu reprezentanţi ai mediului academic”, a menţionat Mirela Călugăreanu.

Noul preşedinte ANAF a amintit o serie de măsuri pe care doreşte să le implementeze.

- reducerea numărului de formulare şi declaraţii pentru persoane juridice. Potrivit şefei ANAF, pe site-ul Fiscului numărul de formulare şi declaraţii pe care contribuabilii trebuie să le depună este în jur de 600.

- posibilitatea de simplicare a Declaraţiei Unice pentru persoanele fizice         

- evaluarea calităţii serviciilor acordate de către ANAF din perspectiva contribuabililor

- înfiinţarea şcolii de fiscalitate;

- atragerea în sistemul fiscal de tineri absolvenţi din mediul academic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: