Noi reguli pentru returnarea bunurilor defecte: în ce condiţii poţi schimba un produs stricat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi vânzătorii, mari sau mici, online sau offline, vor fi obligaţi să ţină cont de noile norme europene privind returnarea bunurilor, indiferent dacă bunurile s-au defectat sau nu din pricina utilizatorului.

În prezent, în UE există reguli diferite privind remedierea sau înlocuirea produselor defecte, în funcţie de legislaţia naţională şi de modalitatea prin care au fost cumpărate bunurile – online sau offline. Diferenţe sunt înregistrate şi în privinţa termenului până la care un bun poate fi returnat sau se pot cere reparaţii sau înlocuiri.

Noile reguli, adoptate de Parlamentul European, sunt uniforme în întreaga UE şi vor acoperi atât achiziţiile online, cât şi pe cele offline. 

Acestea vor consolida drepturile consumatorului prin oferirea opţiunilor de reparaţii sau înlocuire, iar în cazul reparaţiilor nesatisfăcătoare, reducerea preţurilor sau rambursarea.

Pe de altă parte, “consumatorul nu este obligat să demonstreze că produsul a fost defect în momentul livrării/cumpărării timp de un an de la livrare/cumpărare”.

Perioada de returnare sau înlocuire, prelungită de la 6 luni la un an 

Cu alte cuvinte, ai cumpărat un bun, care s-a defectat la 8 – 9 luni de la achiziţie, îl poţi returna vânzătorului sau îi poţi cere să ţi-l înlocuiască sau să-l repare, acesta neputând obiecta sau invoca faptul că defectul a apărut din cauza utilizării nepotrivite.

“Să luăm cazul unui client care cumpără un frigider într-un magazin local. În conformitate cu această nouă lege UE pentru consumatori, clientul ar avea un an (până acum perioada era de şase luni) să solicite reparaţii şi înlocuirea gratuită, fără a fi nevoit să demonstreze că defecţiunea era prezentă la momentul cumpărării. Aceleaşi reguli s-ar aplica dacă frigiderul ar fi fost cumpărat online”, explică PE.

În conformitate cu normele UE, comerciantul rămâne responsabil dacă un defect apare în termen de doi ani, dar cumpărătorii ar trebui să demonstreze - în al doilea an - că defectul nu este responsabilitatea lor.

Noile reguli privind cumpărăturile vin după eliminarea blocării geografice pentru cumpărăturile online - restricţiile impuse de magazinele online pe baza naţionalităţii, a locului de reşedinţă sau a locului de conectare, care vor dispărea până la sfârşitul anului 2018.

Regulile uniforme noi asigură certitudinea juridică tuturor vânzătorilor, mari şi mici, online şi offline: „Acestea asigură condiţii echitabile pentru întreprinderi, oferindu-le mai multă certitudine juridică şi încredere pentru a se angaja în vânzări transfrontaliere. Prin înlăturarea barierelor juridice, susţinem în special companiile noastre foarte mici, permiţându-le să îşi asume o cotă echitabilă în comerţul electronic alături de giganţi precum Amazon”, a spus raportorul Arimont.

Normele se aplică bunurilor tangibile. În ceea ce priveşte bunurile digitale, noile norme la nivelul UE, care au fost aprobate de Parlament în noiembrie 2017, se află deja în faza de negociere dintre Parlament, Consiliu şi Comisie (în trialog). În conformitate cu aceste reguli, cumpărătorii online vor avea dreptul la reparaţii sau rambursări în cazul în care jocurile, aplicaţiile şi melodiile cumpărate online în UE nu funcţionează.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite