Odată cu schimbarea guvernării, în locul aroganţei lui Teodorovici a apărut tupeul lui Cîţu, acest senator PNL-ist de 47 de ani aflat la primul mandat, economist cu percepţii interesante. Descurajatoare este, însă, data naşterii lui Cîţu - 1 aprilie '72 - dar încă sperăm că totuşi nu e vorba de vreo păcăleală...
 
Tot descurajatoare este şi rata de creditare a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instituţie controlată şi coordonată direct de Cîţu: în doar 3 luni, ne-am împrumutat cu mai bine de 20 miliarde lei, adică mult peste 1 miliard € lunar. 
 
Bine-bine, orice am crede şi oricât de tare ne-am amăgi, la un moment dat România trebuie să returneze banii ăştia (că doar aşa-i în viaţă), iar asta înseamnă că vor exista creşteri ale actualelor taxe şi impozite, dar şi introducerea unor noi dări către stat. Pe bune! Iar asta n-o spun eu, ci chiar consilierul lui Iohannis pe probleme economice, Cosmin Marinescu. (articol Capital)
 
O parte din împrumuturile lunilor noiembrie-decembrie-ianuarie:

- 755,5 mil lei de la bănci - emisiuni de obligaţiuni de stat - date B.N.R.
- 322,5 mil euro de la bănci - emisiuni obligaţiuni 
- 858 mil lei de la bănci - emisiune obligaţiuni de stat tip benchmark
- 5,9 mld lei - emisiuni de certificate de trezonerie cu discount
- 4,3 mld lei - emisiuni obligaţiuni
- alte 4,3 mld lei - emisiuni obligaţiuni de tip benchmark
- 1,6 mld lei - emisiuni obligaţiuni
Unele împrumuturi sunt finalizate, altele în licitaţie...
 
Ca o comparaţie, conform aceluiaşi Cosmin Marinescu, anii trecuţi PSD-ul se împrumuta cu circa 2,4 miliarde lunar, adică mai puţin de jumătate.
 
Ce se urmăreşte? De ce ne tot împrumutăm?

Există din ce în ce mai multe voci, atât din politică, cât şi din privat, care susţin ideea că se urmăreşte, de fapt, îndatorarea României la cel mai mare creditor mondial - F.M.I.

Totodată, asta ar face ca urmaşii Brătienilor să se relaxeze puţin şi să aibă o oarecare "garanţie politică", mergând pe premisa că există susţinere "de unde trebuie" pentru ca butoanele să fie în continuare apăsate "de cine trebuie".
 
Şi mai interesantă este opinia lui Daniel Zamfir (senator independent, preşedinte al Comisiei Economice), care spune în felul următor:

"ASTA-I PLANUL LOR!
România trebuie să ajungă cât mai repede la mâna F.M.I.! Guvernul băncilor şi al corporaţiilor îndatorează într-un ritm ameţitor România cu unicul scop de a preda finanţele în mâinile F.M.I. şi de a justifica, în acest fel, blocarea dublării alocaţiilor, majorarea salariilor profesorilor şi a pensiilor. Din nenorocire, ţara a încăput pe mâna globaliştilor..." (Facebook Daniel Zamfir)
 
Acum există un proiect de lege care reglementează împrumuturile pe care le contractează Ministerul de Finanţe. Cum? Când treci peste un anumit plafon, ai nevoie de abrobare în Parlament.
   
Terminând într-o notă pozitivă, las aici una dintre ultimele postări de pe Facebook ale lui Cîţu. Sătul de subiectul dezbătut intens, Ministrul Finanţelor Publice nu vrea să vorbească despre împrumuturi, ci despre reformele viitoare:
 
"Foarte curand:

- informatizarea ANAF si a MFP
- REFORMA aparatului administrativ
- solutii legislative pentru stimularea/atragerea investitiilor/investitorilor (Romania este foarte bine vazuta astazi de investitori)
#RomaniiTrebuieSaStie" (Facebook Florin Cîţu)
 
La vară cald! Doamne Ajută să fie bine, ca să nu fie rău...