Munciţi în străinătate? Cum puteţi solicita pensiile în 31 de state europene

Munciţi în străinătate? Cum puteţi solicita pensiile în 31 de state europene

Dacă aţi lucrat în mai multe ţări din UE, este posibil să fi dobândit drepturi de pensie în fiecare dintre ele. În cele ce urmează vă prezentăm tot ce trebuie să ştiţi pentru a iniţia demersurile în vederea obţinerii pensiei, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pensii pentru limită de vârstă
 
Cererea de pensionare va trebui depusă la casa de pensii din ţara în care locuiţi sau din ultima ţară în care aţi lucrat. Dacă nu aţi lucrat niciodată în ţara în care locuiţi, aceasta va înainta cererea dvs. către ţara în care aţi lucrat ultima dată.
 
Ţara respectivă va răspunde de tratarea cererii şi va aduna dovezile care atestă contribuţiile pe care le-aţi plătit în toate ţările în care aţi lucrat.
 
În unele ţări, casa de pensii le trimite persoanelor aflate aproape de vârsta de pensionare un formular de cerere de pensionare. 
 
Dacă nu primiţi formularul, contactaţi casa de pensii pentru a vedea dacă vi-l va trimite automat.
 
Vă recomandăm să solicitaţi informaţii cu cel puţin 6 luni înainte de pensionare, întrucât procedura de acordare a pensiei poate dura mai mult dacă sunt implicate mai multe ţări.
 
Documentele necesare
 
Documentele de care veţi avea nevoie diferă de la o ţară la alta. În general, trebuie să furnizaţi coordonatele dvs. bancare, precum şi un document de identificare.
 
Pentru detalii, contactaţi casa de pensii care vă va trata cererea.
 
Vârsta legală de pensionare diferă de la o ţară a UE la alta
 
Nu veţi putea primi pensia de stat din ţara în care locuiţi/ţara în care aţi lucrat ultima dată decât din momentul în care aţi împlinit vârsta legală de pensionare din acea ţară. 
 
De asemenea, dacă aţi dobândit drepturi de pensie şi în alte ţări, veţi putea primi părţile corespunzătoare doar în momentul în care aţi împlinit vârsta legală de pensionare din ţările respective.
 
De aceea, vă recomandăm să aflaţi din timp ce se va întâmpla, pentru fiecare ţară în care aţi lucrat, dacă schimbaţi data de la care doriţi să vă pensionaţi.
 
Dacă nu vă pensionaţi simultan, valoarea pe care o veţi primi s-ar putea modifica.
 
Pentru detalii şi consiliere, adresaţi-vă casei de pensii din ţara în care locuiţi şi/sau din ţările în care aţi lucrat.
 
Caz real: Vă puteţi aştepta ca vârsta de pensionare să fie mai mare în unele ţări
 
Caroline, din Franţa, a lucrat în Danemarca timp de 15 ani. Spre sfârşitul carierei, a revenit în Franţa. La împlinirea vârstei de 60 de ani (care este vârsta legală de pensionare în Franţa), a solicitat să iasă la pensie. A avut însă neplăcuta surpriză să constate că avea o pensie foarte mică.
 
Este adevărat că, la 60 de ani, Caroline are dreptul la partea franceză a pensiei. Însă partea daneză i se va cuveni doar când va împlini 67 de ani, pentru că aceasta este vârsta legală de pensionare în Danemarca (pentru grupa de vârstă în care se încadrează Caroline).
 
Perioadele de eligibilitate
 
În unele ţări din UE, este obligatoriu să fi lucrat o anumită perioadă pentru a dobândi dreptul la pensia corespunzătoare.
 
În asemenea cazuri, casa de pensii trebuie să aplice principiul cumulării perioadelor, adică să ia în calcul toate perioadele în care aţi lucrat în alte ţări din UE, ca şi cum aţi fi lucrat pe teritoriul ţării în cauză.
 
Dacă refuză, solicitaţi sprijinul serviciilor de asistenţă ale Comisiei Europene.
 
Caz real: Tom a lucrat timp de 4 ani în Germania şi timp de 32 de ani în Portugalia.
 
În Germania, o persoană nu poate dobândi dreptul la pensie decât dacă a lucrat cel puţin 5 ani. Tom nu ar beneficia, în mod normal, de sistemul naţional de pensii din Germania, pentru că a lucrat acolo timp de numai 4 ani.
 
Însă casa de pensii din Germania a trebuit să ia în calcul şi anii în care a lucrat în Portugalia. Prin urmare, i-a recunoscut dreptul la pensie şi îi plăteşte valoarea corespunzătoare perioadei de 4 ani.   
 
Dacă aţi lucrat mai puţin de un an pe teritoriul unei ţări
 
Întrucât unele ţări din UE nu oferă pensii pentru perioade scurte de lucru, s-ar putea aplica o regulă specială: drepturile corespunzătoare perioadei respective nu se pierd, ci sunt luate în calcul pentru stabilirea pensiei în ţările în care aţi lucrat mai mult timp.
 
Dacă vă confruntaţi cu probleme în a obţine sumele cuvenite pentru perioadele de cotizare mai mici de un an, luaţi legătura cu serviciile noastre de asistenţă. 
 
Calcularea pensiei
 
Casele de pensii din fiecare ţară din UE în care aţi lucrat vor analiza contribuţiile pe care le-aţi plătit la fondul de pensii din ţara respectivă, dar şi durata şi valoarea contribuţiilor plătite în alte ţări.
 
Cuantumul la nivel european
 
Fiecare ţară calculează ce pensie ar trebui să vă plătească ţinând cont de toate perioadele în care aţi lucrat în orice ţară din UE.
 
Pentru aceasta, cumulează perioadele în care aţi lucrat în toate ţările din UE şi stabileşte pensia teoretică, adică pensia pe care ar trebui să v-o plătească dacă toate contribuţiile ar fi fost vărsate în fondul său de pensii, pe toată durata.
 
Valoarea rezultată se ajustează apoi pentru a reflecta durata efectivă a perioadelor de cotizare din ţara respectivă („ prestaţie pro-rata").
 
Cuantumul la nivel naţional
 
Dacă îndepliniţi criteriile de eligibilitate pentru a primi o pensie de stat într-o anumită ţară, indiferent de perioadele în care aţi cotizat la fondurile de pensii din alte ţări, casa de pensie calculează şi pensia naţională, cunoscută drept „ prestaţie autonomă".
 
Rezultat
 
Autoritatea naţională compară apoi prestaţia pro-rata şi prestaţia autonomă şi vă oferă prestaţia care are valoarea mai mare în ţara respectivă.
 
În cele din urmă, veţi primi un formular P1, care va justifica decizia fiecărei ţări cu privire la cererea dumneavoastră. 
 
Caz real: Rosa a lucrat timp de 20 ani în Franţa şi timp de 10 de ani în Spania.
 
În ambele ţări, o persoană dobândeşte dreptul la pensie doar dacă a lucrat cel puţin 15 de ani pe teritoriul său.
 
Fiecare ţară va calcula pensia Rosei:
 
Casa de pensii din Franţa va face un calcul dublu:
 
va calcula valoarea pensiei naţionale pentru cei 20 de ani de lucru în Franţa - să spunem 800 de euro.
 
va calcula şi valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Rosa dacă ar fi lucrat în Franţa în tot acest timp (30 de ani) - să spunem 1 500 de euro. Apoi, va stabili pensia pro-rata - adică ce sumă i s-ar cuveni proporţional cu perioada de lucru din Franţa: 1 500 EUR x 20 ani în Franţa / 30 de ani în total = 1 000 euro.  
Prin urmare, Rosa trebuie să primească din Franţa prestaţia cu valoarea mai mare: 1 000 de euro pe lună.
Casa de pensii din Spania nu va mai calcula pensia naţională, pentru că Rosa nu a lucrat acolo timp de cel puţin 15 ani. Aceasta va calcula doar cuantumul la nivel european, pornind de la valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Rosa dacă ar fi lucrat în Spania în tot acest timp (30 de ani) - să spunem 1 200 de euro.
Apoi, va stabili pensia pro-rata - adică ce sumă i se cuvine proporţional cu perioada de lucru din Spania: 1 200 EUR x 10 ani în Spania / 30 de ani în total = 400 euro.
În total, Rosa vor primi o pensie de 1 400 de euro.
 
Plata pensiei
 
În general, ţările care vă plătesc pensii transferă sumele datorate într-un cont bancar din ţara dumneavoastră de reşedinţă - dacă locuiţi într-una din ţările UE.
 
Dacă locuiţi în afara UE, aţi putea fi nevoit să vă deschideţi câte un cont bancar în fiecare dintre ţările care vă plătesc pensii.
 
Pensia de invaliditate şi pensia de urmaş
 
Regulile prezentate mai sus sunt valabile şi pentru calcularea pensiilor de invaliditate şi de urmaş. Reţineţi:
 
Dacă solicitaţi o pensie de invaliditate sau o alocaţie pentru pierderea capacităţii de muncă, este posibil ca fiecare ţară în care aţi lucrat să insiste asupra necesităţii de a vă examina separat dosarul - şi să ajungă la un rezultat diferit. În timp ce una dintre ţări v-ar putea încadra în gradul I de invaliditate, o alta ar putea să considere că sunteţi total apt de muncă.
 
Pensia de urmaş nu există în toate ţările din UE. Dacă soţul sau soţia dumneavoastră lucrează în străinătate şi contaţi pe posibilitatea de a obţine o pensie de urmaş, verificaţi dacă astfel de pensii există în ţara respectivă.
 
 
Pentru a afla mai multe despre vârsta de pensionare şi sistemele de pensii în diferite ţări europene:
 


 
 
 
citeste totul despre: