Mugur Isărescu: O lecţie preţioasă este aceea că o expansiune excesivă conduce, mai devreme sau mai târziu, la o recesiune de proporţii

Mugur Isărescu: O lecţie preţioasă este aceea că o expansiune excesivă conduce, mai devreme sau mai târziu, la o recesiune de proporţii

Mugur Isărescu susţine că, oricât de mult şi-ar dori societatea să se apropie de standardele de viaţă occidentale, convergenţa trebuie să se realizeze în mod sustenabil, „pentru a nu deraia“ FOTO Mediafax

Procesul de convergenţă a economiei româneşti trebuie să continue, însă fără a periclita echilibrele macroeconomice şi stabilitatea financiară, întrucât „graba strică treaba“, iar o lecţie preţioasă a crizei este aceea că o expansiune excesivă conduce la o recesiune de proporţii, a arătat vineri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), în prelegerea susţinută la deschiderea Festivalului Dilema Veche 2016 de la Alba-Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Guvernatorul BNR a arătat că, în ultimii ani, economia românească a înregistrat o creştere remarcabilă, în condiţiile menţinerii la un nivel sustenabil a deficitului public şi a deficitului de cont curent. Mai mult, el a arătat că România îndeplineşte în prezent cele cinci criterii de convergenţă nominală, însă este esenţială menţinerea acestora. 
 
„Orice privire în viitor – inclusiv dacă este vorba despre viitorul unei economii – trebuie să aibă ca punct de plecare situaţia actuală. În ultimii ani, economia românească a înregistrat o creştere economică remarcabilă prin ritmul relativ înalt, superior majorităţii ţărilor din UE, înregistrat în condiţiile menţinerii deficitului fiscal şi a celui de cont curent la niveluri sustenabile. Totodată, criteriile de convergenţă nominală, mai cunoscute sub denumirea de criterii de la Maastricht, sunt momentan îndeplinite, dar se impune asigurarea durabilităţii acestei performanţe pentru a putea adopta cu succes moneda unică europeană“, a arătat guvernatorul BNR.
 
Mugur Isărescu susţine că, oricât de mult şi-ar dori societatea să se apropie de standardele de viaţă occidentale, convergenţa trebuie să se realizeze în parametri sustenabili, „pentru a nu deraia“. „Este evident că procesul de convergenţă a economiei româneşti trebuie să continue, fără însă a periclita echilibrele macroeconomice şi stabilitatea financiară. Oricât de mult şi-ar dori societatea românească o apropiere rapidă de standardele de viaţă din Occident, trebuie să fim conştienţi că, pentru a nu deraia, convergenţa trebuie să se desfăşoare într-un ritm sustenabil. Aici cred că se potriveşte foarte bine celebrul proverb «graba strică treaba»: graba de a recupera decalajele poate strica echilibrele macroeconomice...“, a mai susţinut şeful băncii centrale. 
 
Guvernatorul BNR a atras atenţia că, atunci când decidenţii sunt preocupaţi prea mult de termenul scurt, „ignoră faptul că fluctuaţiile inerente ciclului economic trebuie atenuate de politicile macroeconomice, nicidecum alimentate“.
 
„Asigurarea sustenabilităţii creşterii şi a convergenţei economice este esenţială: revin la lecţiile pe care trebuie să le învăţăm de pe urma crizei globale, care a afectat atât de puternic economia românească şi spun că o lecţie preţioasă este aceea că o expansiune excesivă conduce – mai devreme sau mai târziu – la o recesiune de proporţii. Izbucnirea acelei crize ne-a surprins într-un context politic complicat, când, din raţiuni electorale, deficitul fiscal şi cel al contului curent au fost lăsate să se situeze la niveluri foarte înalte, forţându-se o creştere economică rapidă, dar total nesustenabilă. Consecinţa a fost inevitabilitatea unui amplu şi dureros efort de ajustare în anii care au urmat“, a arătat guvernatorul.
 
„Economia evoluează pe astfel de traiectorii bulversante pentru societate atunci când decidenţii, preocupaţi prea mult de termenul scurt, ignoră faptul că fluctuaţiile inerente ciclului economic trebuie atenuate de politicile macroeconomice, nicidecum alimentate. A crede că se poate realiza convergenţa prin arderea etapelor, eventual peste noapte, este doar o iluzie periculoasă – dacă îi cădem pradă, trezirea la realitate nu va fi deloc plăcută!“, a atras atenţia Mugur Isărescu. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările