Decizia instanţei e una pe formă, o tehnicalitate legislativă: Primăria Generală n-a respectat un cvorum de vot necesar pentru proiectele care privesc patrimoniul capitalei. Pe fondul problemei lucrurile sunt însă şi mai strigătoare la cer. Aceste companii nu au ce căuta într-o economie capitalistă, bazată pe principiile pieţei libere, a formării naturale a preţurilor pe baza cererii şi ofertei. Acolo unde mediul privat a creat o piaţă concurenţială de bunuri şi servicii ingerinţa acestor actori ai statului nu este doar neavenită ci şi profund neloială.

Un agent economic privat dacă nu se încadrează în anumite standarde de cost, nu oferă produse şi servicii comparabile calitativ cu cele ale concurenţei, la preţuri similare, nu are un plan de afaceri viabil etc. intră în faliment. Cum poate acesta concura cu o companie care nu doar că nu e obligată să realizeze profit dar poate funcţiona la infinit ca o gaură neagră în a bugetului local sau de stat, înregistrând an de an pierderi subvenţionate din banii contribuabilului? Consiliul Cocurenţei, care taie şi spânzură în mediul privat cu amenzi de zeci şi sute de milioane de lei, s-a făcut că plouă când a venit vorba de aceste entităţi profund anticoncurenţiale care, colac peste pupăză, au mai şi primit contracte prin atribuire directă de la PMB, fără licitaţie.

În mod practic aceste companii nu sunt altceva decât o formă de a prăda banul public sub auspiciul legalităţii. Ce a făcut doamna Firea e doar interpretarea locală a unei politici mai largi a actualei coaliţii de guvernare, de a deturna banul public de la menirea sa, de a fi cheltuit în folosul contribuabilului, la cel de a alimenta buzunarul apropiaţilor puterii şi al nomenclaturii de partid. Merită menţionată în acest sens şi dorinţa executivului de a-şi crea propria fabrică de apă minerală, ceva de bezna minţii. După cum a arătat experienţa, toate aceste societăţi de stat nu sunt altceva decât nişte saci fără fund în economie, saci în care mâinile partidului aflat la putere sunt băgate până la cot. Pierderi anuale astronomice, produse şi servicii de calitate inferioară, lucrări prost executate, toate sunt generos recompensate cu salarii mult peste cele din mediul privat. În fond, cei angajaţi pe sistemul PCR: pile-cunoştinţe-relaţii merită şi ei un post călduţ la stat.

Ceea ce se întâmplă de fapt acum e trecerea României sub un nou model al spolierii contribuabilului român. Anii ‘90 au fost marcaţi de marile tunuri ale privatizărilor frauduloase după care a urmat perioada „sfintei zeciuieli” din anii 2000 când nici un contract nu se acorda fără să îşi primească tainul cine trebuia. Aderarea la UE şi reformele administrative pe care le-a presupus au forţat o schimbare de strategie, astfel începând perioada de aur a contractelor atribuite în urma unor caiete de sarcini întocmite cu dedicaţie. Anchetele DNA şi condamnările cu răsunet din ultimii ani au băgat spaima în cei responsabili de gestionarea banului public şi au dus la situaţia pe care o vedem acum: tentativa de a fura sub umbra şi ocrotirea legii, un jaf cu urciorul la care însă sunt făcuţi părtaşi cât mai mulţi apropiaţi ai aparatului de partid.

Lăsând teoria politică la o parte, rămâne acest fapt: PMB a cheltuit nelegal aproape 1 miliard de euro din banii bucureştenilor, din care sute de milioane de s-au dus pe salarii fabuloase şi achiziţii inutile care acum au o situaţie patriomonială incertă. Cel mai probabil banii nu vor fi recuperaţi niciodată. Este jaful secolului.