Mişu Negriţoiu: Bugetarii ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia un credit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al ING Bank, Mişu Negriţoiu, le-a recomandant angajaţilor din sistemul public să fie mai prudenţi în momentul în care iau un credit, în eventualitatea disponibilizărilor anunţate pentru acest an.

"Chiar dacă vor fi disponibilizări, vor exista şi compensaţii. Totuşi, bugetarii ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia un credit", a afirmat Negriţoiu la un seminar de cultură bancară organizat de Banca Naţională a României.

Şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a recomandat prudenţă populaţiei în momentul în care se împrumută de la bănci, reamintind regula pe care BNR o are încă de la apariţie: "Împrumută-te la jumătate din ce poţi da înapoi cu uşurinţă!".

Isărescu a afirmat că ar fi indicat ca românii să se împrumute la 30% din venituri, în condiţiile în care majoritatea băncilor acceptă un grad maxim de îndatorare de circa 60%,

Directorul ING a arătat însă că societatea din prezent este construită diferit şi a făcut referire la gradul de îndatorare din SUA.

"Cultural vorbind, guvernatorul are dreptate, pentru că orice român se gândeşte să nu se împrumute peste măsură, dar trăim într-o altă lume azi. Aş îndemna şi eu la măsură şi prudenţă. Ca întotdeauna adevărul este undeva la mijloc", a comentat Negriţoiu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite