Ministrul Finanţelor explică de ce nu prezintă proiectul de buget pe 2021: „Pentru că este ilegal”. Mesajul ironic la adresa PSD

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu le-a răspuns ironic social-democraţilor la întrebarea de ce nu prezintă proiectul de buget, afirmând că i s-a făcut milă după ce a văzut „atât de mult zbucium în tabăra socialistă”. El invocă o prevedere introdusă chiar de social-democraţi, potrivit căreia în anii în care au loc alegeri parlamentare în ultimele trei luni ale anului, proiectul de buget trebuie depus după învestirea noului Guvern.
Dom' Citu, e deja demonstrat ca 90% din pisdisti si gloatele politice aliate sunt incompetenti, hoti sau prieteni ai hotilor (HAI, ILFOV!), obraznici / tupeisti si, mai ales, analfabeti functional. Problema e ca cine se aseamana se aduna, si cum sunt destui prostani prin tara, au inca voturi exgerat de multe.
HĂ HĂ HĂ Că Cîțu ce a demonstrat? Unde este ilegalitatea? Ce interdicție se încalcă? Incompetenții obraznici și tupeiști sunt exact incopetenți și tupeiști. "Constituția României Art. 103 – Învestitura (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor." Cât de habarnist să fii și să nu citești Constituția României dar să crezi aiurelile lui Cîțu? Deci da, cine se aseamănă se adună pentru că art. 103 se referă la programul de guvernare nu la bugetul anual. Și am și eu o întrebare: de ce proștii răspund la întrebări cu prostii fără legătură cu subiectul? Mie sincer să fiu îmi place de Cîțu pentru că se crede deștept. Și mă distrează prostanii care pun botul la "deșteptăciunile" lui.
Si mai amuzanti sunt prostovanii care se cred destepti, dar ei bubuie. Ha, ha, ha...
Lamuritorul HĂ HĂ HĂ Hai bubuie tu o deșteptăciune. Și zi că bugetul de stat este tot una cu programul de guvernare. Bubuitorule amuzant. Sigur că nu ai nimic de comentat, dar, asta este, e "de-ai noștrii".
Bravo Citu ! . Ma bucur cind citesc din cind in cind replicile sale la adresa haitei de latrai socialisti . Imi insenineaza ziua si imi da speranta . Tara asta mai are o sansa ; cind vad oameni cu atitudine viguroasa si lipsita de concesii ma bucur nespus . Daca l-ar pune si pe Andrei Caramitru ministru de interne, ar fi minunat . Cind ma gindesc ca isi incepe si Codruta activitatea .. parca vad ciordachii rahatiti in pantaloni, cu toate manevrele lor . Dupa cum merge treaba , ajungem si la dorneni pina la urma . Sa vedem ce mai putem recupera din pagubele aduse Statului Roman cel vesnic furat si perdant .
Comentariu neaprobat.
Draga PSD, ti-ai primit o laba peste bot, fix asa cum meriti. Bravo Catule!!!
Hoban Razvan Hm, labă-nelabă ai fi putut citi Constituția. Bravo că Cîțu spune ce vrei să auzi, dar fii sigur că sunt destui care știu cu ce se întâmplă pe lumea asta și nu sunt analfabeți funcționali care cred orice auireală pe motiv de PeSeDe.
Ai fi putut citi articolul si referirile facute in Legea Finantelor Publice. Pentru un analfabet functional ca tine, e cam greu sa te orientezi in spatiu.
Hoban Răzvan....Analfabet funcțional ești tu. Că nu există aici postac de Dreapta fara muci în cap....Bre, zdrulea, chestia cu publicarea ilegală e un pretext...Adevărul e că Bugetul lui Câțu este foarte nasol pentru populație..Nu r bine de văzut înainte de Alegeri .. Daca era bun pentru populație se da pe surse...în public.
@ moftronix2 Cum naiba scapi tu cu atatea si atatea jigniri aduse celorlalti participanti si n-ai postarile eliminate? Numai mizerii scrii si, uite, comentariile iti sunt aprobate. La naiba, ce treaba e aceasta?!
Hoban Răzvan...Cred că mi se da voie pentru că postările mele au mult conținut. Mult adevăr. Adevărul impune atenție și respect..Eu nu bârfesc, nu calomniez, nu scriu ca sa mă aflu în treabă .Iar eu nu jignesc decât pe cei impertinenți și foarte incompetenți, care pe acest forum sunt cei de Dreapta . Care mă înjură zilnic și la scara mare ....Probabil că redactorii s au saturat de minciunile ce le scrieti aici de ani de zile .
@ moftronix2 Despre cine vorbesti, ca despre tine sigur n-ai cum sa o faci ... decat daca suferi de grave tulburari de personalitate! Tu nu jignesti? CITAT: "nu există aici postac de Dreapta fara muci în cap" ... asa-i, asta a fost, de fapt, o lauda, nu-i asa? (vezi sa nu te incurci in virgule!)
Partidul din care face parte nu este adeptul respectarii Constitutiei,asa ca degeaba invoca el,ca un prost Constitutia. In rest limbaj de mahala,limbaj pe placul multor admiratori/membrii PNL. Dupa modificarea si preocuparea PSD a legilor justitiei a rezultat o crestere econonomica de peste 4%.Si asta in conditiile in care nici nu au citit legi si sunt si prosti. Catu este un exemplu de profesonalism.A inceput - dupa o guvernare proasta - sa obtina dobanzi negative la imprumuturi.Meritul lui.Apoi a ajuns la cele mai mari dobanzi.Nu mai este meritul nimanui ci doar vina prostilor. Si doar putea sa explice creditorilor ca ceilalti sunt prosti si el destept.Sau a facut asta dar ceea ce a explicat un destept - Catu - nu a putut fi inteles de prosti.
Bugetul lui Câțu este foarte nasol pentru tara. De aceea nu trebuie văzut de nimeni . Până când Johanis nu ia puterea totală în Stat....Atunci îl vor arăta, dar nu va mai fi nimic de făcut...E la mintea cocosului....Daca Bugetul era bun pentru populație în mod sigur se da in presa pe surse. Admițând că ar fi ilegală publicarea lui acum. Se da pe surse dacă era bun că se putea folosi electoral.....Era ceva concret, mai bun decât vestitelor promisiuni electorale mincinoase ale găștii Johanis....Cum ar fi sis cu eliminarea pensiilor nesimțite in 39 de zile.
@ moftronix 2 Bugetul lui Catu e foarte nasol pentru tara? Nici macar nu stii ce prevede, ca nu-i public, troll de doi bani ce esti tu! Te vor da aia afara si-o sa aduca o sluga mai capabila decat tine :)))