Ministrul Transporturilor consideră că statul ar trebui să devină acţionar la Blue Air

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român ar trebui să aloce fonduri pentru salvarea Blue Air şi să devină acţionar la această companie, a afirmat, joi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, anunţă Agerpres.

„În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi - este opinia mea, încă nu am luat o decizie - cu Blue Air”, a afirmat Bode, la Antena 3.

În plus, ministrul a dat asigurări că operatorul naţional aerian TAROM va fi salvat şi şi-a exprimat speranţa că la fel se va întâmpla şi cu Blue Air.

„Despre TAROM, nouă nici prin cap nu ne trece ca această companie să se îndrepte spre faliment. Tot ceea ce am făcut până acum în materie de restructurare, pentru că noi avem un plan de restructurare cu tot ce înseamnă nu doar restructurare de personal, unde avem 1.800 de angajaţi şi probabil 6-700 sunt în plus. Ne raportăm la tot ce înseamnă industrie de transport aerian, număr de angajaţi per aeronavă. Noi suntem cu TAROM-ul cu 25 de angajaţi/aeronavă mai mult decât celelalte companii. Nu. Vom salva şi TAROM-ul şi, sper eu, şi Blue Air-ul”, a susţinut Lucian Bode.

În acest sens, şeful de la Transporturi a menţionat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanţii celor două companii, cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a discuta acordarea de ajutoare.

„Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu cele două companii, cu ministrul Finanţelor Publice, cu prim ministrul, determinaţi să acordăm acel ajutor. Am acordat un ajutor de salvare TAROM, de 37 de milioane de euro - 62 de milioane de euro este suma de care ei au nevoie să depăşească această perioadă, iar Blue Air de 64 de milioane de euro”, a anunţat Bode.

Blue Air a anunţat pe 6 iulie intrarea în procedura de concordat preventiv, prin intermediul căreia va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu data de 16 iulie, când ar fi trebuit să se încheie starea de alertă, însă aceasta a fost prelungită cu încă o lună.

Potrivit unui comunicat al companiei, procedura de concordat preventiv face parte din strategia de restructurare a companiei, ca urmare a contextului creat de pandemia de COVID-19, context care a determinat, în perioada martie - iunie 2020, o reducere cu peste 100 de milioane de euro a încasărilor faţă de nivelul estimat şi planificat pentru această perioadă.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite