Ministrul Finanţelor: Economia locală va fi susţinută, iar dialogul cu mediul de afaceri este esenţial pentru a afla necesităţile reale ale economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Economia locală va fi susţinută, iar dialogul cu mediul de afaceri este esenţial pentru a afla necesităţile reale ale economiei, a transmis, duminică, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, precizând că aceasta a fost concluzia întâlnirilor pe care le-a avut în ultimele două zile, împreună cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„Economia locală va fi susţinută, iar dialogul cu mediul de afaceri este esenţial pentru a afla necesităţile reale ale economiei! Aceasta a fost concluzia întâlnirilor pe care le-am avut în ultimele două zile, împreună cu colegul meu, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, la Bistriţa. Am discutat mult cu oamenii de afaceri, fermierii, micii antreprenori, şi evident, cu autorităţile locale. Mă bucur să constat că toţi au încredere în potenţialul României de a depăşi aceste momente complicate - cu singura condiţie ca statul să se ţină de programele de finanţare a economiei, în special a companiilor mici şi mijlocii.”, a anunţat Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.

Oficialul i-a asigurat pe antreprenori că Ministerul Finanţelor se concentrează pe finalizarea ghidurilor de aplicare ale celor patru programe de sprijin pentru companiile româneşti.

„Am reţinut acest mesaj şi îi asigur pe antreprenori că, împreună cu toţi colegii de la Ministerul Finanţelor, suntem concentraţi să finalizăm ghidurile de aplicare ale celor patru programe de sprijin pentru companiile româneşti: IMM PROD - pentru industrializarea economiei, PROGRAMUL RURAL INVEST - pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT - pentru sectorul construcţiilor şi PROGRAMUL INNOVATION - pentru invenţii şi inovaţii . Sunt convins că de la Bistriţa vom avea mulţi solicitanţi pentru aceste programe ce însumează 7,5 miliarde de lei! 

Şi spun asta, fiindcă am văzut că susţinerea autorităţilor locale pentru întreprinzători este maximă, iar implicarea presedintelui Consiliului Judeţean, dl Radu Moldovan, precum şi a primarilor din judeţ ajută mult ca programele guvernamentale sa fie implementate până şi în cel mai îndepărtat sat de munte. ”, transmite ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, autorităţile sunt pregătite să finanţeze şi proiecte pentru afacerile din zona montană şi pentru agricultorii bistriţeni. 

„Sunt oameni harnici şi corecţi şi merită tot ajutorul de care au nevoie!”, a precizat Adrian Câciu.

    

Citeşte şi: Ministerul Finanţelor sprijină mediul de afaceri prin patru noi programe. Care sunt acestea şi ce presupun

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite