Ministrul Energiei şi-a cumpărat maşină electrică, dar se plânge că n-a putut ajunge cu ea nici până la Constanţa

Ministrul Energiei şi-a cumpărat maşină electrică, dar se plânge că n-a putut ajunge cu ea nici până la Constanţa

România mai are multe de făcut pentru a încuraja utilizarea maşinilor electrice, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, precizând că nu a putut merge cu un astfel de vehicul de la Bucureşti la Constanţa întrucât, pe acest drum, nu există nicio staţie de alimentare.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Eu cred că este normal ca ministrul Energiei să meargă cu maşină electrică. Mi-am luat o maşină electrică şi primul lucru am zis: 'Hai să mergem la Ploieşti, că până acolo şi înapoi avem autonomie'. Apoi am zis 'Hai la Constanţa!', dar ne-am oprit. Autonomia automobilului este 200 şi ceva de kilometri, drumul până la Constanţa este 200 şi ceva de kilometri şi, dacă se întâmplă ceva pe drum, acolo am rămas, pentru că nu avem nicio alimentare intermediară între Bucureşti şi Constanţa", a spus ministrul, citat de Agerpres.
 
El a arătat că, deşi la Bucureşti şi la Constanţa sunt nenumărate staţii de alimentare, acest lucru nu se întâmplă şi pe drumul dintre cele două localităţi.
 
"Deci, trebuie să mai lucrăm la asta. Gândiţi-vă că la gaze e şi mai complicat un pic!", a adăugat Anton, referindu-se la automobilele care circulă cu gaz natural comprimat, de asemenea o alternativă la carburanţii clasici.
 
Numărul autoturismelor verzi (electrice şi hibride) vândute în România, în perioada ianuarie - septembrie 2018, a ajuns la 2.922 de unităţi, în creştere cu 63,69% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările