Ministrul Agriculturii: România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului animalelor vii. Măsura ar afecta grav fermierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, spune că România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi transportului animalelor vii, aşa cum se discută în Parlamentul European. El susţine că această măsură ar afecta grav fermierii români.

Adrian Oros a comentat discuţiile din Parlamentul European catalogându-le drept „preocupări stranii ale unora care pot afecta grav crescătorii de animale români”

Acesta spune că România are o legislaţie actualizată în domeniu care prevede reguli stricte în ceea ce priveşte transportul animalelor.

„Sunt de acord cu faptul că toate condiţiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate ţările membre. România are o legislaţie actualizată, care prevede monitorizarea respectării condiţiilor de bunăstare in timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinaţie. Suntem singura ţara europeană care avem o asemenea reglementare. Legea 150/2020, a cărui iniţiator sunt, prevede prezenţa obligatorie la bord a personalului medical veterinar care sa monitorizeze starea de sănătate si condiţiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistenţă medicală dacă este nevoie şi sa completeze un raport zilnic si unul la finalul transportului”, a explicat Adrian Oros, transmite Mediafax.

Ministrul interimar al Agriculturii precizează că dacă există cerere şi este mai rentabil economic, românii aleg să exporte carcase şi carne procesată.

În ceea ce priveşte dezbaterile din Parlamentul European, soluţia costă în respectarea actualelor reglementări, mai spune Oros.

„De aceea, cred că verificarea strictă a respectării condiţiilor de bunăstare animală de către transportator prin autorităţile competente este soluţia, şi nu interzicerea exportului de animale vii, care ar afecta grav fermierii romani. Resping total o asemenea idee care a fost iniţiată în Parlamentul European, iar acum îşi caută susţinători. Mă bazez pe o abordare echilibrată a Consiliului AgriFish”, este concluzia lui Adrian Oros.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite