Ministerul Finanţelor: Înrolarea în SPV, o facilitate opţională la dispoziţia românilor din afara ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înrolarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) este o facilitate opţională la dispoziţia românilor din afara ţării, precizează Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordin în care susţine că este „necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului «Spaţiul privat virtual» (SPV)”.

Potrivit clarificărilor instituţiei, propoziţia „identificarea contribuabililor la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României” din Referatul de aprobare al proiectului de ordin se referă la îndeplinirea procedurii de confirmare a identităţii contribuabililor, care solicită înregistrarea ca utilizatori ai serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) la sediul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României.

Scopul acestei prevederi este de a veni în întâmpinarea persoanelor fizice, care au cetăţenia română şi doresc să se înroleze voluntar în SPV, dar domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate. 

În acest sens, pentru a le oferi si posibilitatea de a se prezenta şi la ambasada sau oficiile consulare din ţara în care se află, care sunt mai apropiate, se propune următoarea completare pentru art. 20 alin. 6 lit. b):

„b) aprobare la ghişeu. În acest caz persoana fizică trebuie să se prezinte la orice organ fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în scopul identificării fizice. În cazul persoanelor fizice care au cetăţenia română şi domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate, în scopul identificării fizice, se pot prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în circumscripţia cărora domiciliază, au reşedinţa sau lucrează, după caz.” 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite