Miliarde de lei pentru agricultura de subzistenta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restantele aferente anului 2001 in subventionarea agriculturii, respectiv 186.913,7 milioane lei - stimulente lapte, 29.222,9 milioane lei pentru creditele acordate cumparatorilor de utilaje agricole,

Restantele aferente anului 2001 in subventionarea agriculturii, respectiv 186.913,7 milioane lei - stimulente lapte, 29.222,9 milioane lei pentru creditele acordate cumparatorilor de utilaje agricole, 1.412,7 milioane lei alocati agentilor economici ce detin statii proprii pentru irigatii, alte datorii nedecontate (medicilor concesionari si furnizorilor de vaccinuri si medicamente etc.), pun degetul pe o rana mai veche. Este vorba de implicarea banului public intr-un sector economic marcat de sindromul "bugetofagiei". Practic, inainte ca reformele de structura din sectorul agricol si finalizarea privatizarii fostelor IAS-uri sa fie definitivate, banul public a fost masiv solicitat in sustinerea sectorului, chiar cu riscul unor progrese nesemnificative. Intre cauze: faramitarea exploatatiilor agricole. Asimetria agricultura de subzistenta - exploatatii agricole de tip comercial este evidenta: 4.170 mii gospodarii individuale, cu o suprafata medie pe gospodarie de 2,47 hectare si numai 10,9 mii societati agricole care administreaza intre 50 si 500 hectare/exploatatie. Statistic, productiile medii la hectar, la cereale, sunt inferioare fata de tarile membre ale UE, 3.114 kg/hectar la grau si 2.968 kg/hectar la porumb. Unica masura corectiva, este vorba de Ordonanta 108/2001 care prevede dimensiunile optime pentru infiintarea de exploatatii agricole, viabile economic, ar putea sa-si manifeste efectele chiar in acest an. Dar nu neaparat in planul competitivitatii internationale a sectorului agroalimentar. Cei mai afectati de inegalitatile "accesarii" banului public raman tot crescatorii de animale. Alocatiile si subventiile hotarate succesiv conform Ordinelor Ministerului Agriculturii - 134/2000, 97/2001 si OUG 29/2000 - nu au fost nici pana la aceasta data onorate, multe societati de profil fiind confruntate cu sistarea activitatilor productive. De mentionat ca, in prezent, Comisia Europeana isi pregateste mandatul pentru lansarea unei noi runde de negocieri in domeniul comertului agricol. Cum se stie, strategia UE vizeaza liberalizarea substantiala a comertului agricol bilateral cu tarile candidate, inclusiv in sectoare sensibile, cum sunt cerealele, carnea si produsele lactate. Calendarul este strict: Comisia Europeana intentioneaza sa finalizeze negocierile in martie 2002, rezultatele urmand sa fie puse in aplicare in iulie 2002! Lansati intr-o cursa contracronometru pentru adoptarea acquis-ului comunitar, negociatorii de la Bucuresti, in defensiva continua, par dispusi sa elimine de pe agenda convorbirilor clauzele de salvgardare (cereri in acest sens au fost formulate de Polonia si Cehia), ca si mentinerea unor tipuri de ajutor national pentru agricultura, cum au procedat Ungaria, Cehia si Estonia. In consecinta, liberalizarea comertului agroalimentar si acordarea formala, pe hartie, a subventiilor, accesate preferential de furnizorii de inputuri si arendasi, mentin zootehnia intr-o zona de risc investitional, total descurajant.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite