Micul românesc a revenit în legalitate, UE acceptă bicarbonatul ca ingredient. Cioloş: „Micii vor putea fi şi exportaţi pe piaţa europeană“

Micul românesc a revenit în legalitate, UE acceptă bicarbonatul ca ingredient. Cioloş: „Micii vor putea fi şi exportaţi pe piaţa europeană“

Micii româneşti au traversat cu bine o perioadă de ilegalitate

Comisia pentru Siguranţă Alimentară a Uniunii Europene a avizat favorabil luni, la Bruxelles, lista cu aditivii alimentari permişi pentru consum, pe care se regăseşte şi bicarbonatul folosit în prepararea mititeilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Cioloş: "Nu numai că micii româneşti pot fi produşi în continuare după reţeta tradiţională, dar pot fi şi exportaţi pe piaţa europeană“

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că micii vor putea fi produşi, în continuare, după reţeta tradiţională şi vor fi putea fi exportaţi în UE, după ce Comitetul SCFCAH a dat o derogare României privind folosirea bicarbonatului de sodiu.

"Votul de astăzi (luni - n.r.) arată că atunci când există argumente, atunci când există o bună coordonare între industrie şi autorităţile responsabile la nivel naţional şi european, rezultatele sunt pozitive. Mă bucur că serviciile Comisiei Europene, în special Direcţia Generală pentru Sănătate coordonată de colegul meu Tonio Borg, au tratat cu atenţie o problemă atât de importantă pentru cei de acasă şi că, după întâlnirea de pe 20 februarie, s-au mobilizat într-un timp foarte scurt pentru a pune cererea României din nou pe agenda comitetului", a declarat comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş.
 
Acesta a mai precizat că decizia înseamnă "nu numai că micii româneşti pot fi produşi în continuare după reţeta tradiţională, dar pot fi şi exportaţi pe piaţa europeană".

Autorităţile europene au admis o listă cu aditivi alimentari permişi în compoziţia diverselor alimente tradiţionale, pe care se afla şi bicarbonatul de sodiu folosit în România la prepararea mititeilor.

Lista respectivă era iniţial respinsă şi se considera automat că folosirea bicarbonatului de sodiu este ilegală, astfel că micul nostru tradiţional nu mai putea fi preparat după reţeta cunoscută decât cu riscuri mari pentru producători.

De-acum, putem din nou să exportăm

În data de 20 februarie, votul din SCFCAH — comitetul permanent condus de Comisia Europeană (CE) şi în care sunt reprezentate la nivel de experţi statele membre — a fost amânat întrucât şapte state au fost nemulţumite că pe lista ce urma să fie supusă votului nu s-au aflat decât câteva produse, printre care şi micii româneşti.

Întrucât nu exista o majoritate calificată, acordarea acestei excepţii nu a mai fost supusă la vot, iar producătorii care urmau să beneficieze de ea vor avea de aşteptat până în luna iulie.

În condiţiile în care nu se obţinea o majoritate, niciun procesator român din industria cărnii nu ar fi putut exporta mici în ţările Uniunii Europene, deşi ar fi putut produce şi comercializa în continuare pentru piaţa locală.

"De acum, micul românesc este din nou în legalitate, putem să şi exportăm, şi consider acest succes ca rezultat al colaborării exemplare dintre reprezentanţii mediului asiciativ şi ai autorităţilor cu atribuţii sanitar-veterinare“, a declarat pentru "Adevărul" Ştefan Pădure, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii.

Datele statistice arată că în România se produc şi se consumă anual aproximativ 22.000 de tone de mici, însă piaţa neagră reprezintă circa 70-80%.


Mai puteţi citi: 

EXCLUSIV Micul românesc a fost scos de UE în afara legii. Comisia pentru Siguranţă Alimentară a respins lista cu aditivi în care bicarbonatul era permis. Comisia pentru Siguranţă Alimentară a Uniunii Europene a avizat negativ joi, la Bruxelles, lista cu aditivii alimentari permişi pentru consum, pe care se regăseşte şi bicarbonatul folosit în prepararea de mititei.

Aditivii din micii românilor, din nou pe masa Comisiei Europene. Mâine vom afla verdictul: vor fi sau nu interzişi. Bicarbonatul de sodiu, aditivul pe care românii îl folosesc pentru frăgezirea tocăturii din care prepară mititei, dar pe care Comisia Europeană vrea să-l interzică, va fi joi, 20 februarie, din nou în atenţia autorităţilor de la Bruxelles.
 
Povestea micului românesc: cum a ajuns o greşeală culinară dezbatere europeană. Unde se găsesc cei mai buni mici din ţară. Povestea micului românesc a început în urmă cu peste 100 de ani, iar de-a lungul timpului preparatul autohton şi-a câştigat popularitatea pe grătarul tuturor românilor. Legenda spune că primul mic a fost mâncat în Centrul Vechi al Capitalei, fiind inventat dintr-o întâmplare.
 
La luptă cu grătarele! Micul românesc însuşi e un brand! Afară cu McMicii din ţară! Români, ocupaţi pieţele, gările, parcurile, aeroporturile şi străzile! Micul nostru românesc este în pericol! Uniunea Europeană pune în primejdie reţeta strămoşească a micului. Nu mai e vremea de îndopare, ci e timpul de grătare!

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: