Metroul din Drumul Taberei, întârziat 6 ani de lipsa finanţării. Asociaţie: În continuare sunt sceptic. O să vedem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Asociaţia Pro Infrastructura
FOTO Asociaţia Pro Infrastructura

Recepţia metroului din Drumul Taberei, anunţată de surse din domeniu pentru data de 15 septembrie, este puţin probabilă, având în vedere că recepţia poate dura şi câteva luni, pentru că este nevoie de obţinerea mai multor avize, susţine Asociaţia Pro Infrastructură.

Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro Infrastructura, spune că „tot ce putea să meargă prost pe acest şantier a mers prost”.

„Promisiunea că va fi gata în 3 ani – nu ştiu de câte persoane a fost cumpărată. Din păcate, lucrurile la un moment dat au degenerat, pentru că au fost foarte multe probleme cu finanţarea, practic 3 ani de zile metroul nu a fost finanţat. După aceea au fost foarte multe probleme şi cu relocările de utilităţi”, a spus Ciurea.

„Eu în continuare sunt sceptic. O să vedem. Sunt foarte mulţi specialişti care trebuie să-şi dea semnătura pentru o deschidere în pripă, pentru că testele, după câte ştiu eu, nu s-au făcut aşa cum trebuie, ai nevoie de nişte luni să circule trenurile pe magistrală, să verifici toate echipamentele. Procesul de recepţie în mod normal este de durată”, a adăugat el.

Surse avizate au declarat recent pentru Pro Tv şi Digi24 că la data de 15 septembrie se va efectua recepţia lucrărilor la magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei.

Miercuri, 9 septembrie 2020, se pun la punct ultimele detalii şi, dacă cele 9 comisii decid că totul e în regulă, lucrarea va putea fi recepţionată.

Participă la întâlnire reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, ai ISU, reprezentanţi ai constructorilor şi oficiali de la Ministerul Transporturilor.

Fiecare din cele 9 comisii va analiza stadiul lucrărilor şi apoi se va vota data finală. Cel mai probabil, din 15 septembrie, dacă nu chiar mai devreme, se va putea circula cu metroul pe Magistrala 5, potrivit informaţiilor Digi24.

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011 şi ar fi trebuit să dureze 3 ani. Au înregistrat mai bine de 6 ani întârziere, asta dacă va fi dat în folosinţă în acest an. 

Traseul are 7 kilometri lungime, 10 staţii şi un depou, iar valoarea totală a investiţiei este de 3,4 miliarde de lei.

Structura staţiilor şi tunelurile de pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor din Magistrala 5 sunt realizate de către Asocierea Astaldi (Italia) - FCC Construccion (Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (România). De montarea instalaţiilor, a căii de rulare, precum şi finisajul staţiilor se ocupă tot firmele Astaldi şi FCC Construccion, în asociere cu UTI Grup şi Activ Group Management.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite