Mechel Câmpia Turzii va concedia 148 de angajaţi

Mechel Câmpia Turzii va concedia 148 de angajaţi

Grupul rus Mechel şi-a vândut combinatele metalurgice din România pentru 230 de lei

Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, a anunţat de liderul de sindicat, Ioan Pascu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Administratorul judiciar al Mechel Câmpia Turzii a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai combinatului. Oamenii au fost înştiinţaţi miercuri că vor primi vineri şi luni previzele. Decizia este una ilegală şi încalcă toate procedurile legale, în condiţiile în care nu a fost prezentat un plan de reorganizare a combinatului. Administratorul judiciar nu a motivat deloc decizia de concediere, aceasta neavând, din punctul nostru de vedere, nicio justificare economică”, a spus Pascu.
 
Liderul de sindicat a subliniat că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă, angajaţii concediaţi de la Mechel Câmpia Turzii vor trebui să primească trei plăţi compensatorii.
 
Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv în luna martie.
 
Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei combinatele metalurgice pe care le deţinea în România către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările