Măsurile de austeritate din Irlanda, rezultate slabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu doi ani, Irlanda a intrat în colaps financiar. Deşi în 2006 şi 2007 a înregistrat surplus bugetar, economia a plonjat în 2008, când deficitul bugetar a fost de 14,3% din PIB – o situaţie mai gravă decât cea din Grecia.

Guvernul de la Dublin s-a văzut astfel forţat să adopte planuri de austeritate dure, asemenea celor anunţate recent la nivel european.

Măsurile implementate au cuprins reducerea salariilor din sectorul bugetar cu până la 20% şi creşterea impozitelor, Guvernul reuşind să strângă astfel o sumă echivalentă cu 8% din PIB. Deşi dure, măsurile s-au dovedit a fi ineficiente.

Finanţări mai scumpe pentru statul irlandez

În 2009, economia Irlandei a scăzut cu 7,1% şi se află în continuare în recesiune, potrivit Biroului Central de Statistică. Din populaţia de 4,5 milioane, 13% sunt şomeri.

În plus, Irlanda plăteşte acum cu trei puncte procentuale mai mult faţă de Germania pentru obligaţiunile de tip benchmark, din cauza reticenţei investitorilor faţă de consecinţele planului de austeritate irlandez, contracţia economică şi eşecul guvernului de a reduce datoria publică foarte mare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite