Malta şi Cipru au cea mai mare creştere a numărului de turişti, dintre statele din zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
malta

Un an foarte bun pentru sectorul turistic din Malta a dus industria turismului din această ţară la o pondere de 13% la formarea PIB-ului, comparativ cu 5% în Spania şi 2% în Italia, în vreme ce ponderea turismului în PIB-ul global a crescut la peste 3% anul trecut.

O nouă analiză a PwC Global Economy Watch arată importanţa sectorului turistic pentru economiile de la periferia Zonei Euro, incluzând Malta şi Cipru.

În 2016, sectorul turistic a generat peste 109 milioane de locuri de muncă şi venituri de 2.300 de miliarde de dolari la nivel global. Această valoare este similară cu cea a PIB-ului Indiei, potrivit datelor World Travel & Tourism Council (WTCC).

Atât Malta, cât şi Cipru, au înregistrat o creştere cu două cifre a sosirilor turiştilor în luna iunie 2017 (cu 19% şi respectiv 12%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Este de aşteptat ca Cipru să înregistreze un număr record de turişti în acet an. Într-o manieră similară, Spania ar putea să înregistreze o creştere cu 12% a numărului de turişti, urmată de Portugalia şi Grecia (cu 8% şi respectiv 7%), luând în calcul că nu se va înregistra nicio problemă la partea de ofertă.

„În ciuda instabilităţii politice din multe zone ale lumii, sectorul turistic dă dovadă de rezistenţă – a depăşit ritmul creşterii PIB pentru al şaselea an consecutiv. Pentru mulţi dintre noi sezonul vacanţelor înseamnă în principal aeroporturi, hoteluri, zile însorite, dar trebuie perceput şi ca o componentă crucială a economiei, care generează venituri importante. Acest lucru este în mod deosebit valabil pentru câteva dintre economiile de la periferia Zonei Euro precum Grecia, Spania sau Cipru”, a declarat Florin Deaconescu, Partener de Audit, Liderul echipei de servicii pentru sectorul tehnologiei, media şi divertisment şi telecom, PwC România.

 „Liniile aeriene low cost au alimentat această creştere puternică a numărului de turişti. Atât preţul petrolului, cât şi costul forţei de muncă s-au menţinut la niveluri relativ scăzute în ultimii ani, ceea ce a generat profituri mai mari şi creşterea capacităţii de transport pentru multe dintre companiile low cost”, a adăugat Andreea Mitiriţă, Director, Consultanţă Fiscală, PwC România, membru al echipei de servicii pentru sectorul tehnologiei, media şi divertisment şi telecom, PwC România.

Cu toate acestea, în ciuda succesului unor destinaţii turistice precum Malta sau Cipru, datele arată că piaţa turistică din Zona Euro este relativ saturată, cea mai rapidă creştere la nivel global înregistrând-o piaţa asiatică. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite