Maioreanu, eToro: Investitorul român crede în veniturile sale, nu şi în economia locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pensii private

Creşterea inflaţiei a subminat încrederea în economiile occidentale, băncile centrale acţionând timid de teama de a nu înăbuşi creşterea economică şi aşteptând să vadă dacă inflaţia este tranzitorie, consideră Bogdan Maioreanu, analist eToro.

 Însă, în această săptămână, Banca Centrală - Fed - din Statele Unite a acţionat mai agresiv, urmărind să încetinească creşterea galopantă a preţurilor şi să restabilească încrederea în pieţe.

Fed a majorat ieri seară rata dobânzii cu 0,5%, aşa cum se aştepta piaţa. Aceasta este cea mai mare creştere din ultimii 22 de ani. Însă veştile despre inflaţia din Statele Unite nu sunt foarte bune. "Inflaţia este mult prea mare, înţelegem dificultăţile pe care le provoacă şi ne mişcăm cu rapiditate pentru a o reduce", a declarat preşedintele Fed, Jerome Powell. El a adăugat că există "sentimentul în cadrul comitetului că majorările suplimentare, de încă 50 de puncte procentuale  ar trebui să fie luate în discuţie pentru următoarele două şedinţe". Aceste remarci au declanşat o revenire a titlurilor de trezorerie şi a acţiunilor, pieţele temându-se iniţial că sunt în discuţie creşteri mai agresive de 0,75% ale dobânzii cheie. 

Inflaţia produce deja efecte în Statele Unite. Cel mai recent sondaj Financial Health Index arată că, pentru 93% dintre respondenţi, creşterea preţurilor a avut deja un impact asupra stilului de viaţă, în timp ce 40% descriu impactul ca fiind semnificativ. 19% dintre respondenţi au declarat că au şi-au redus sumele cheltuite pe alimente, 31% pe benzina sau transportul, 33% pe divertisment, în timp ce doar 12% au declarat că nu au redus nimic. De asemenea, mai mult de 50% dintre respondenţi au declarat că nu au încredere în economia SUA. 

În mod similar, potrivit sondajului eToro Retail Investor Beat, 66% dintre investitorii individuali din Statele Unite au declarat că nu au încredere în economia ţării lor, o creştere de 11% faţă de luna decembrie a anului trecut. 

Acest tip de neîncredere în economia locală se manifestă şi în cazul a 69% dintre investitorii români, dar aceştia sunt cu 5% mai puţini decât la sfârşitul anului trecut. Deşi nu au încredere în economie, investitorii individuali din România nu văd probleme în ceea ce priveşte veniturile şi nivelul de trai, două treimi dintre ei fiind încrezători în stabilitatea veniturilor lor, în scădere cu 8% faţă de decembrie anul trecut. De asemenea, datele eToro Retail Investor Beat arată că 73% au încredere în investiţiile pe care le fac. De menţionat că 61% dintre investitorii români au copii, iar 4% aşteaptă un copil. 

Piaţa imobiliară, care necesită investiţii pe termen lung, ar putea resimţi efectele acestei încrederi scăzute. Doar 30% dintre americani consideră că acum este un moment bun pentru a cumpăra o casă, potrivit ultimului sondaj Gallup. Acest procent este în scădere cu 23% faţă de cifrele de anul trecut şi este pentru prima dată din 1978, când Gallup a început acest sondaj, când acest procent a scăzut sub 50%. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că 70% dintre americani cred că preţurile locuinţelor vor continua să crească şi anul viitor. Ratele ipotecare fixe pe 30 de ani din SUA sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani, de 5,1%, în creştere cu 2% în acest an, ceea ce arată puterea estimărilor legate de economie ale Fed-ului, în ciuda creşterii mici a ratei dobânzii, care a fost de numai 0,25% până ieri. 

Românii sunt la fel de neîncrezători în ceea ce priveşte perspectivele pieţei imobiliare. Doar 23% dintre investitorii români consideră că imobiliarele reprezintă o investiţie cu potenţial ridicat în următoarele trei luni, în scădere cu 8% faţă de sfârşitul anului trecut. 57% dintre români nu se arată încrezători în piaţa imobiliară locală. Procentul este cu 3% mai mare decât în urmă cu patru luni. Sondajul eToro Retail Investor Beat mai arată că, după conflictul militar, investitorii români se tem cel mai mult de inflaţie. În acest an, aproape jumătate dintre investitori intenţionează să investească în active cripto, o treime în acţiuni naţionale şi internaţionale, un sfert în obligaţiuni, dar doar 18% intenţionează să investească în active alternative, inclusiv imobiliare o scădere de la cei 25% care au deja investiţi în acest domeniu. Incertitudinea de pe pieţe face ca 42% dintre investitorii români să estimeze că vor investi în următoarele 12 luni aceeaşi sumă ca anul trecut, 36% declarând că vor investi mai puţin şi doar 22% fiind cei care intenţionează să investească mai mult.   

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite